Nadejda Vameș: „Designul înseamnă să creezi ceva diferit, iar pentru asta trebuie să fii îndrăzneț”

DSC_6937
Foto:Nadejda Vameș a făcut mereu două lucruri concomitent: s-a dezvoltat ca designer și, în același timp, ca antreprenor

„Îmi place la nebunie designul, iar satisfacția pe care mi-o oferă produsul final mă face să uit de orice lucru negativ”, ne-a spus Nadejda Vameș, tânăra care de cinci ani își dezvoltă afacerea de design interior, câștigând teren pe piața concurențială prin calitate, corectitudine și seriozitate.

La Universitatea Tehnică din Moldova a studiat Design Interior în cadrul Facultății de Arhitectură. „După absolvire am încercat să activez ca angajat în cadrul a două companii din domeniul design interior și arhitectură, însă activitatea din aceste companii era mult prea sofisticată, ceea ce făcea ca și procesul de lucru să fie unul dificil. Produsul ajungea la finalitate foarte târziu, lucru care nemulțumea și clienții, iar apoi ca efect reversibil și compania era nemulțumită. Această experiență haotică m-a impus să cred că pot crea ceva unic, ceva de care clientul va fi satisfăcut. Și pentru că sunt un om curajos, eu mi-am zis să încep.”

O încercare de afacere a fost o colaborare cu două colege, care însă a eșuat. Nadejda și-a zis atunci că e momentul să creeze o companie unde să fie propriul fondator, ceea ce și s-a întâmplat. Primul proiect executat i-a dat aripi și curaj pentru a merge mai departe asigurându-i totodată și suportul financiar pentru investițiile ulterioare în afacerea ce avea să se dezvolte pas cu pas. Se întâmpla în 2010, la câteva luni distanță de finalizarea studiilor. Așa s-a făcut că un apartament simplist, de tip sovietic, a fost transformat într-unul cu un stil bine definit de clasic rococo.

A urmat perioada în care compania Nadejdei a crescut și s-a dezvoltat frumos: „La început m-am concentrat pe acumularea de experiență. Acest lucru era important pentru că universitatea nu m-a pregătit să fiu designer, iar acum trebuia să combin partea de design cu antreprenoriatul.”

DSC_6945

„Designerii sunt artiști care creează nu doar ceva frumos, dar ceva care este și frumos și funcțional”

„Designul înseamnă să creezi ceva diferit și atunci trebuie să fii îndrăzneț și să ai alături o echipă bună cu care să lucrezi”, povestește antreprenoarea. De-a lungul timpului, a creat și o filozofie de lucru: „Este foarte important ca toate elementele de decor să fie lucrate și aranjate stilat, iar cele masive să fie în culori neutre. Întrucât majoritatea proiectelor noastre sunt rezidențiale, noi nu facem pereți roșii, albaștri sau în alte culori aprinse, pentru că ele vor deveni curând obositoare. Noi propunem însă obiecte colorate de decor, dar care sunt ușor demontabile”.

Profesionalismul cu care lucrează o face să certifice că ceea ce este proiectat în imagini poate fi realizat 100 %, iar în cazul nemulțumirii clienților, aceasta le garantează returnarea banilor, deși: „până în prezent nu am avut niciun client nesatisfăcut”, spune Nadejda. 

 

Design produs de Nadejda Vameș
Design produs de Nadejda Vameș

Termenul de „profesionist” și l-a asumat după doi ani de activitate: „Da, universitatea ne-a dat numele de profesioniști, însă am devenit cu adevărat așa doar prin experiența acumulată, învățând de la fiecare proiect realizat. Ăsta e, de fapt, un termen pe care tu trebuie să-l menții. Dacă te stopezi, nu mai ai un loc în rândul profesioniștilor, pentru că apar materiale, idei noi, apar soluții inovative, apar designeri care creează lucruri diferite. Trebuie să fii permanent în dezvoltare și să vezi care sunt noutățile în domeniu”.

DSC_6941

„Tendințele nesănătoase apar atunci când, spre exemplu, cineva impune Marsala ca fiind culoarea anului. Ăsta e un lucru aberant. Dacă ție îți place Turquoise-ul, utilizează-l”

Cele mai sigure noutăți în domeniu sunt tendințele. Ele pot fi sănătoase sau nesănătoase, ne asigură Nadejda. „Cele nesănătoase sunt atunci când, spre exemplu, cineva impune Marsala ca fiind culoarea anului. Ăsta e un lucru aberant. Dacă ție îți place Turquoise-ul, utilizează-l, nu are importanță că asta e o tendință pentru cineva. Sunt unele tendințe sănătoase, însă cele tehnologice, de exemplu, care pot oferi un plus de durabilitate, pot fi mai ieftine, mai ecologice din punct de vedere a  utilizării în timp.”

Când vorbim de tendințe, trebuie să ne gândim și la necesitățile noastre de bază, ne sfătuiește designerul: „Noi vrem să mâncăm sănătos, vrem să trăim cât mai mulți ani. Noi petrecem cca 70-80 % din timpul unei zile într-un singur mediu și de asta este important ca în acel mediu să se respire aer sănătos. Un proiect trebuie făcut în ansamblu ca el să fie sănătos, iar crearea unui astfel de mediu înseamnă să utilizezi materiale care respiră, care nu emană nimic nociv și care au un miros plăcut. Când te duci într-o pădure, ar fi bine ca acolo să miroasă a natură, la fel și într-o casă”.

DSC_6918

„Mai există o dezamăgire a societății din cauza designerilor care sunt prost instruiți”

„La noi pe piață nu există o concurență foarte mare”, este opinia Nadejdei, iar motivul ar fi faptul că pentru a face un lucru calitativ în domeniu este nevoie de forță, cunoștințe, responsabilitate. „Sunt designeri buni și mai puțini buni. Cei din urmă sunt acei care se află la început, dar care nu își îmbunătățesc abilitățile pe care le au pentru că nu cercetează, nu studiază. De asta și mai există o dezamăgire a societății din cauza designerilor care sunt prost instruiți. Pe noi însă nu ne influențează acest lucru.”

În același context, găsirea unui loc pe piața internațională este foarte importantă pentru că, așa cum Nadejda ne-a asigurat, lumea designului trebuie să fie la nivel internațional. În acest sens, a proiectat cu succes designul unui apartament în Franța, deși comunicarea a fost una virtuală, și o parte a unui apartament din SUA, ambele fiind pentru moldoveni care locuiesc acolo.

DSC_6912

„Faptul că tu poți fotografia ceea ce până nu demult era doar un proiect, îți oferă atâta satisfacție, că uiți de orice lucru negativ”

A făcut mereu două lucruri concomitent: s-a dezvoltat ca designer și, în același timp, ca antreprenor. A avut principiul de a fi corect față de clienți, angajați și de toți cei care s-au intersectat cu businessul său și asta a ajutat-o să-și revină rapid din orice eșec: „Calitatea, corectitudinea și seriozitatea ne-au făcut să ne menținem pe piață. În 2010 au fost mulți designeri care activau, dar care au renunțat pe parcurs.

DSC_6944

Orice proiect la care lucrează este individual, pentru că: „Ceea ce trebuie să facem noi este, de fapt, să creăm un interior care satisface cerințele clientului, un interior care este funcțional și reprezintă clientul. Un proiect iese foarte bine când există o comunicare bună între client și designer. La final, satisfacțiile vin din rezultate: „Faptul că tu poți fotografia ceea ce până nu demult era doar un proiect, îți oferă atâta satisfacție, că uiți de orice lucru negativ.”

 

Design produs de Nadejda Vameș
Design produs de Nadejda Vameș

Internetul, călătoriile la diferite expoziții, dar și urmărirea activității mai multor designeri pe care îi admiră pentru ceea ce fac o ajută să se mențină „pe val”. Acceptă provocări și știe să recunoască atunci când este pusă în dificultate, dar în același timp încearcă să afle răspunsuri la toate întrebările pe care viața i le pune. Recent, a găsit soluții inovative și nestandarde pentru o sală de nunți care promite a avea cea mai mare înălțime din țară. De asemenea, încearcă să se dezvolte și într-o altă ramură a domeniului, design de produs sau, altfel spus, crearea unor produse utile, dar care arată bine și din punct de vedere estetic.

∗∗∗

Acest material este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine