După exemplu interpreților din România, iată că și artiștii din Moldova s-au alăturat boicotării concertelor din 6 septembrie de la Chișinău și Orhei. Pasha Parfenii a scris pe contul său de Facebook că a luat decizia de a nu participa la concertul de la Moldexpo care va avea loc duminică. Acesta își mai îndeamnă fanii să renunțe la muzica „pe degeaba” de duminică.
„Ieri am luat decizia de a nu participa la concertul din 6 septembrie de la Moldexpo. Azi, Ştefan Bănică Junior m-a făcut sa fiu absolut sigur că am luat o decizie corectă. Îmi cer iertare dacă dezamăgesc pe cineva din potenţialul public al concertului, dar nu puteam proceda altfel. Şi dacă de obicei nimic nu poate fi mai important în viaţa mea decât muzica, atunci de data aceasta muzica îmi miroase a intrigi politice ieftine. Vă îndemn pe fiecare să renunțați la muzica „pe degeaba” de duminică. Pe 6 septembrie ea chiar nu va avea valoare. Nu vă lăsați ademeniți, cu siguranță vor mai fi posibilități să vă admirați artiştii preferaţi. Cred că duminică, 6 septembrie, e ziua când alte valori au prioritate. Şi vreau să cred că e ziua schimbărilor”, se arată în mesajul artistului.
Reamintim că, în această seară, artiștii români Ștefan Bănică Jr. și Loredana au refuzat să vină în Moldova pentru a cânta la concertele ce urmau să aibă loc la Moldexpo și la maratonul „Toamna de Aur” de la Orhei, pentru că nu-și doresc ca muzica lor să devină subiect de controversă politică. Interpretul Cătălin Josan își îndeamnă colegii de breaslă să participe duminică la acțiunea de protest organizată de Platforma Civica Dreptate și Adevăr și nu la „mascarada de la MoldExpo”.