„Pentru instigare la vrajbă, ură, clevetire, îndreptare spre tulburarea și răsturnarea bunei rânduieli bisericești în mod calomnios, dovedind neascultare față de ierarhia bisericească, prin multitudinea acțiunilor răzvrătitoare manifestate în public care au urmărit defăimarea imaginii Bisericii, diaconul Ghenadie Valuță este oprit de a săvârși cele sfinte, începând cu data de 1 septembrie”. Un decret în acest sens a fost semnat astăzi de Mitropolitul Vladimir.
Reamintim că preotul și preşedintele Asociaţiei „Pro-Ortodoxia”, Ghenadie Valuţa, a fost obligat anterior de mai multe ori de Consiliul Antidiscriminare să aducă scuze publice pentru că a instigat la discriminare pe criteriile de orientare sexuală și convingeri prin acțiunile sale în spațiul public sau prin intermediul emisiunilor la care participa în calitate de invitat.