Când vor fi repartizate locurile în căminele studențești din Chișinău

camine-hasdeu-cluj
Foto:PC: citynews.ro

Noul an universitar se apropie, și cum mulți dintre voi aveți nevoie de un loc cazare, publicăm orarul în care studenții care doresc să primească un loc în cămin la universitățile unde-și urmează studiile pot merge pentru a depune cerere:

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

Studenții înmatriculați în anul I de studii, care au solicitat un loc de trai în cămin, sunt așteptați în data de 28 august, începând cu ora 8:00, în incinta Blocului de studii nr. 2 (Facultatea de Farmacie) din str. Mălina Mică, 66.

Pentru a li se repartiza un loc în cămin, aceștia trebuie să prezinte buletinul de identitate (original și două copii) și, după caz, actele care confirmă statutul social vulnerabil (certificate privind decesul, componența familiei, statutul de veteran).

Academia de Studii Economice din Moldova

Repartizarea locurilor în căminele ASEM va avea loc pe data de 28 august 2015, ora 13.00, după cum urmează:

Facultatea „Business şi Administrarea Afacerilor”, cu specialităţile: „Business şi Administrare”, „Achiziţii”, „Managementul proprietăţii intelectuale”, „Marketing şi logistică”, „Merceologie şi comerţ”; „Turism”, „Tehnologia şi management în alimentaţia publică” – bloc A, biroul 407

Facultatea „Economie Generală şi Drept”, cu specialităţile „Economie Generală”, „Drept”, „Administraţie publică”, „Managementul resurselor umane”, „Asistenţă socială” – bloc A, biroul 610

Facultatea „Finanţe”, cu specialitatea „Finanţe şi Bănci” – bloc F, biroul 203

Facultatea „Contabilitate”, cu specialitatea „Contabilitate” – bloc C, biroul 302

Facultatea „Relaţii Economice Internaţionale”, cu specialitatea „Economie mondială şi Relaţii Economice Internaţionale” – bloc B, biroul 705

Facultatea „Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică”, cu specialităţile „Cibernetică şi Informatică Economică”, „Informatică”, „Informatică aplicată”, „Tehnologii informaţionale”, „Securitate informaţională”, „Statistică şi previziune economică” – bloc B, biroul 404

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Repartizarea locurilor de trai pentru studenții și masteranzii anului I se va efectua la 28 august, iar cazarea studenților și masteranzilor anilor II-IV – la 29 august cu program de lucru de la 8:30 pînă la 16:30.

Preţul unui loc de trai pentru anul de studii 2015/2016:
– pentru studenţi – 145 lei/lună,
– pentru masteranzi bugetari –182 lei/lună,
– pentru masteranzi contractieri –364 lei/lună.

Universitatea de Stat din Moldova

Studenţii anului I, care solicită cazarea în căminele USM pot depune cererile respective la decanatele facultăţilor la care au fost înmatriculaţi începînd cu data de 24 august 2015.

contct-decanate

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine