Trăiește experiența internațională cu impact social împreună cu Global Citizen

Italia—AIESEC
Foto:PC: AIESEC

De câte ori te-ai gândit că poți face mult mai mult, că poți aduce o schimbare în lume? Cu toții dorim să facem lucruri mărețe, însă nu întotdeauna cunoaștem modalitățile prin care am putea înfăptui acest lucru. Uneori, totul este mult mai simplu decât pare, iar schimbarea poate veni de unde nu te-ai așteptat.

Programul Global Citizen de stagii internaționale de voluntariat este unul dintre mijloacele prin care ai putea să te dezvolți personal, să-ți testezi potențialul și să aduci un impact pozitiv în societate. Proiectele de voluntariat te vor ajuta să-și faci noi prieteni și, nu în ultimul rând, îți vor oferi experiențe care vor contribui la formarea și dezvoltarea ta ca personalitate. Dacă ești interesat de program și ai vârsta cuprinsă între 18 și 28 de ani, AIESEC Chișinău îți prezintă două proiecte la care ai putea să te înscrii chiar acum.

A tea at 5 o’clock

Proiectul se desfășoară în Trnava, Slovacia, și are drept scop îmbunătățirea abilităților lingvistice ale studenților prin predarea unor sesiuni de limbi străine în timpul orelor de seară, la o ceașcă de ceai. Limbile vor fi stabilite în funcție de grupul de studenți (engleza avansată, engleza elementară, rusa sau spaniola elementară). Voluntarii vor facilita două sesiuni pe zi, unui grup de aproximativ șase studenți. Cazarea este asigurată de către țara-gazdă.

Perioada de desfășurare a proiectului este de pe 26 octombrie până pe 7 decembrie 2015.

Slovacia---AIESEC

EduChange

Proiectul se va desfășura în Milano, Italia. Stagiarul va lucra într-un gimnaziu, unde va preda lecții despre securitate în limba engleză. Tema poate fi dezvoltată în subteme, precum: securitatea web, corupția, hărțuirea online etc. Stagiarul va preda în clase, atât împreună cu profesorii, cât și individual. Cazarea și două mese pe zi sunt asigurate.

Perioada desfășurării proiectului este de pe 25 octombrie până pe 7 decembrie 2015.

Pentru a vă înscrie la program, este necesară completarea formularului de aplicare, pe care-l puteți găsi aici: https://goo.gl/bZ033V.

Global Citizen este un program de stagii internaționale de voluntariat, care presupune un schimb cultural pe o perioadă de șase săptămâni în circa 40 de țări și se bazează pe două tipuri de proiecte: comunitare și sociale. Cazarea este asigurată de țara-gazdă. Pentru a participa în cadrul programului este necesară cunoașterea limbii engleze și dorința de a interacționa cu alte culturi.

Global Citizen este un program marca AIESEC Chișinău. Pentru mai multe detalii despre program și organizația-gazdă, vizitați website-ul oficial al acestora: www.aiesec.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine