Ambasada României în Republica Moldova anunță că, în perioada 17 – 31 iulie 2015, Comisia mixtă care și-a desfășurat activitatea la Bălți, Chișinău și Cahul, a preluat 3.461 de dosare pentru admiterea pe locurile subvenționate de statul român, în anul școlar/universitar 2015 – 2016. Pentru învățământul preuniversitar au fost preluate 696 de dosare, iar pentru cel universitar 2.765 de dosare.
Rezultatele referitoare la admiterea pe locurile subvenționate de statul român, în anul școlar/universitar 2015-2016, în regim cu bursă și fără bursă vor fi disponibile după data de 1 septembrie 2015 pe pagina electronică a Ministerului Educației și Cercetării Științifice din România.
Documentele necesare candidaților declarați admiși pentru eliberarea vizei de lungă ședere pentru studii de licență sunt:
– formular de viză tip D, completat online la adresa http://evisa.mae.ro sau descărcat de la adresa http://chisinau.mae.ro
– pașaport valabil (original şi copie);
– buletin de identitate în orginal şi copie;
– două fotografii color recente;
– copia listei aprobate prin Ordin al Ministrului Educaţiei;
– certificat de naştere (original şi copie);
– cazier judiciar (original şi copie);
– asigurare medicală de călătorie pentru o perioadă de 90 de zile (original şi copie);
– dovada mijloacelor de întreţinere – pentru studenţii admişi la studii fără bursă.
Documentele necesare candidaților declarați admiși pentru eliberarea vizei de lungă ședere pentru studii liceale sunt:
– formular de viză tip D, completat online la adresa http://evisa.mae.ro sau descărcat de la adresa http://chisinau.mae.ro
– paşaport valabil (original şi copie);
– buletin de identitate în orginal şi copie;
– două fotografii color recente;
– copia listei aprobate prin Ordin al Ministrului Educaţiei;
– certificat de naştere (original şi copie);
– cazier judiciar (original şi copie);
– declaraţie notarială de la ambii părinţi din care să rezulte că aceştia sunt de acord ca minorul să-şi facă studiile în România (dacă este cazul), original şi copie;
– declaraţie notarială din partea părintelui care nu însoţeşte minorul în România, din care să rezulte că este de acord ca acesta să se deplaseze în România însoţit de celălalt părinte. Pentru minorii care vor fi însoţiţi de alte persoane decât părinţii (rude de gradul I şi II, relaţie dovedită prin documente), se va prezenta acordul notarial al ambilor părinţi;
– asigurare medicală de călătorie pentru o perioadă de 90 de zile (original şi copie);
În cazul minorilor, părintele însoţitor sau persoana împuternicită notarial va trebui să solicite o viză de intrare în România, prezentând următoarele documente:
– formular de viză tip A, B, C, completat online la adresa http://evisa.mae.ro sau descărcat de la adresa http://chisinau.mae.ro;
– pașaport valabil (original si copie);
– două fotografii color recente;
– copia listei aprobate prin Ordin al Ministrului Educaţiei;
– certificat de naştere (original şi copie);
– copia certificatului de naştere al copilului;
– asigurare medicală de călătorie (original şi copie);
– dovada mijlocului de transport (copie după biletul de autocar, tren, avion sau actele autoturismului personal cu carte verde);
– dovada mijloacelor financiare de intreţinere.
Metodologia pentru școlarizarea românilor de pretutindeni, în învățământul din România, în anul școlar 2015-2016 poate fi accesată la pagina http://chisinau.mae.ro/local-news/1086.