Ziua Portului Popular va fi sărbătorită anual în a patra duminică a lunii iunie

ie
Foto:PC: #diez

Ministerul Culturii a venit la ședința Guvernului din 5 august curent, cu inițiativa organizării unei noi sărbători în Republica Moldova – Ziua Portului Popular, care a fost aprobată de către Guvern și are drept scop promovarea patrimoniului cultural imaterial. Evenimentul va fi sărbătorit anual în a patra duminică a lunii iunie.

Viceministrul Culturii, Gheorghe Postică, a declarat în cadrul ședinței că „Fiecare popor a păstrat un ansamblu vestimentar propriu, ca unul dintre cele mai vechi însemne. Costumul naţional, numit şi Port Popular, este marcă a identităţii, un simbol care ne reprezintă, alături de simbolurile de stat, stemă, drapel și blazoane. În perioada sovietică, costumul tradițional a fost falsificat, însă în anii de revenire la valorile naționale, personalități marcante au promovat costumul popular pentru a-l reactualiza și a-l transmite tinerei generații. Având în vedere importanța identitară și culturală a costumului tradițional, Ministerul Culturii vine cu inițiativa de a institui și a celebra anual Ziua Portului Popular”.

În societatea contemporană există un interes sporit față de costumul autentic, Portul Popular constituind o sursă de inspirație pentru designerii vestimentari din lumea întreagă. De asemenea, costumul tradițional este etalat în expoziții, spectacole și onorat atât de către cetățenii din țară, cât și de peste hotare.

Proiectul de decizie urmează să fie aprobat de către Parlament.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine