Chişinăul din perioada anterioară devenirii sale drept capitală a regiunii Basarabia a fost considerat ca fiind o aşezare sătească, structura urbană a căreia era apreciată numai cu calificative negative.
Istoria Chişinăului a fost tratată obiectiv doar în ultimii ani, dar cunoştinţele despre structura sa urbană – au rămas la nivelul anterior, în cel mai bun caz, a unor ipoteze, unele având caracter de legende şi obţinând cu timpul calităţi de mit.
#1. Chişinăul, anterior alipirii interfluviului Prut-Nistru la Imperiul Rus, era un sat mare, care, graţie amplasării sale în centrul Basarabiei, a crescut odată cu alegerea sa drept capitală a regiunii nou formate.
#2. Chişinăul, anterior sistematizării ruse, avea o structură haotică, fără vreo sistemă, cu ulicioarele întortocheate, strâmbe şi neamenajate.
#3. Oraşul istoric s-a ridicat treptat din partea riverană, deplasându-se de la Est spre Vest, drept argumente fiind invocate datele de construcţie a bisericilor.
#4. Cantonarea armatei ruse, la Vest de Chişinău, în anul 1788, a constituit în viitor axul principal al oraşului, care a devenit actualul bulevard Ştefan cel Mare.
Afirmaţiile de mai sus, în viziunea Istoria.md, şi-au făcut apariţia în lipsa unor studii de natură istorico-urbanistică de elucidare a originii Chişinăului printr-o analiză detaliată a structurii sale medievale şi a etapelor de formare a oraşului, precum şi a importanţei sale comerciale şi a potenţialului uman, calităţi ce-au atras mai apoi lansarea sa drept capitală a regiunii Basarabia.
Astfel, analiza situaţiei urbanistice a târgului vechi a permis înlăturarea mai multor mituri false din istoria Chişinăului:
#1. Târgul Chişinău, înainte de 1812 era unul dintre cele mai evoluate de pe teritoriul fostei Basarabii. La alegerea sa în calitate de capitală a contribuit, sigur, şi poziţia sa de centru natural al regiunii, unde se intersectau drumurile orientate spre anumite vaduri naturale ale râurilor, limitrofe interfluviului Prut Nistru.
#2. Partea oraşului, anterioară restructurării urbane neoclasice din perioada rusească, avea structura urbană cu trama stradală logică, rezultată din condiţiile geografice şi rutiere. Traversarea Chişinăului de drumuri importante, direcţia cărora urmau spre vadurile Bâcului, râu mlăştinos, oprit din cursul său de numeroase diguri pentru mori. La intersecţia acestor drumuri s-a format Piaţa Mare, sau Bazarul Vechi, centrul oraşului din etapa a doua.
#3. Direcţia drumurilor de tranzit, care pe teritoriul oraşului au devenit străzi, înglobate în fondul construit al cartierelor neoclasice, contestă prezenţa legăturilor rutiere dintre Chişinăul vechi cu tabăra rusă dislocată în 1789 spre Vest de oraş, care ar fi format baza viitoarelor cartiere rectangulare din partea rusească a Chişinăului.
#4. Chişinăul nu a înglobat satul Buiucani, ci doar o parte a moşiei acestuia. Extinderea teritorială a Chişinăului prin încorporarea satelor vecine – Visterniceni, Râşcani (Gheţeoani), Vovinţeni, Munceşti, Buiucani, a avut loc la sfârşitul secolului al XIX-lea, când Chişinăul era deja format ca un organism urban integru, cu potenţial sinestătător, mărturie fiind claritatea structurii sale urbanistice, diferită de cea a satelor, fiecare din ele cu situaţia urbanistică proprie.
#5. Caracterul acvatic şi palustru al râului Bâc, numit în unele documente şi pârău, precum şi direcţia străzilor din trama stradală reconstruită retrospectiv, infirmă prezenţa unui port în partea centrală a târgului.
