Acordul de constituire a AIE-3 va fi semnat astăzi la ora 14:00

PCRealitateaVasile Botnaru
Foto:PC: Realitatea/Vasile Botnaru

Acordul de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană 3, va fi semnat azi, la ora 14.00, de către liderii PLDM, PD și PL. Potrivit Realitatea, despre aceasta au anunțat acum câteva minute lideri celor trei formațiuni politice. Totuși, aceștia refuză să dea numele candidaților la funcțiile de premier, miniștri și speaker.

„Am propus și de comun acord a fost acceptat. Astăzi, la ora 14.00 semnăm Acordul politic de constituire a majorității parlamentare și a alianței de guvernare. După această ceremonie, toate partidele și-au stabilit întrevederi la fracțiuni, ceea ce este firesc, după care vom veni și cu propunerea pentru funcția de speaker, și cu persoana care a fost propusă pentru funcția de prim-ministru”, a declarat liderul PD, Marian Lupu, după întrevedere.

Acesta a mai precizat că reprezentanții celor trei formațiuni politice vor avea o întrevedere și deseară, după care vor solicita președintelui să înceapă consultările privind desemnarea candidatului.

„Plecând de la ministru, până la premier, până la speaker, totul trebuie să fie în complexitate, toți împreună. Din momentul în care s-au pus toate punctele pe i, pe tot setul de propuneri, atunci vom vorbi”, a spus Lupu, fiind întrebat despre candidatul la funcția de premier.

„Astăzi am clarificat tot ce am avut să clarificăm și datorită acestor clarificări, astăzi deja, la ora două, semnăm Acordul. Pregătim deja procedurile de învestire a Guvernului”, a spus, la rândul său, liderul PLDM, Vlad Filat. Acesta a lăsat să se înțeleagă că tot atunci va fi anunțat și candidatul formațiunii pentru funcția de premier.

De altă parte însă liberalul Mihai Ghimpu a spus că „Acordul de constituire a Alianței este un document politic” și nu include numele candidaților la funcții. Astfel, cadidații vor fi nominalizați deseară, după ședința de la ora 19.00.

„Am convenit deja că semnăm acordul, ora, procedurile de mai departe cu desemnarea, cu… și ne revedem deseară ca să punem punctul pe i după întâlnirile cu candidații la funcția de speaker și prim-ministru. Deseară după ce ieșim de la această ultimă ședință, sper eu, vom anunța candidatul și nu trebuie să-l anunț eu, ci cei care dețin această funcție”, a spus președintele PL.

Întrebat dacă premierul va fi o doamnă, Ghimpu a spus: „Un om va fi, precis”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine