Duminică, 19 iulie, gurmanzii din toată țara și-au dat întâlnire la Hrușova (Criuleni) în cadrul unui eveniment gastronomic de excepție – Picnic Food Fest, сare a adunat, într-un mod inedit, mai bine de 40 de branduri din industria alimentară din Moldova.
Evenimentul a început cu multă muzică bună, bucate delicioase și pofte nebune de mâncare, vizitatorii ocupându-și nerăbdători rândul pentru a prinde câte ceva savuros din deliciile atractive. De un succes considerabil au avut parte vânzătorii de limonadă rece, sangria, bucate cu carne și irezistibilele cupcake-uri.
Fiecărui vizitator i s-a oferit câte o inimioară imprimată, pentru a-și putea vota echipele gastronimice favorite. Privind cozile enorme și numărul impresionant de inimioare colectate, lideri păreau să rămână echipele de la Downtown Codru, cu specialitatea de falafel, și cei de la Pegas, care ofereau vizitatorilor o gamă largă de burgeri cu diverse topping-uri, dar și carne sau bruschete. Totodată, și vizitatorii mai mici s-au putut bucura de Picnic Food Fest, întrucât au avut parte de un program special cu animatori și diverse delicii.
Întrebați de #diez care a fost rata vizitatorilor de dimineață, reprezentanții de la Fermio ne-au povestit că lumea e destul de interesată, doar că majoritatea ezitau să cumpere ceva de la început. Totodată, aceștia ne-au relatat că, spre deosebire de alte festivaluri mai vaste, Picnic Food Fest este anul acesta mai restrâns, însă vizitatorii rămân profund impresionați de cele văzute și savurate.
Gustări inedite, pofte împlinite și multă voie bună – asta a fost la Picnic Food Fest-ul din acest an.