(video, grafic) Care sunt cele mai sigure locuri dintr-un avion

Window Seat Clouds
Foto:PC: infinitelegroom.com

O statistică realizată în urma evaluării unor accidente aviatice petrecute în ultimii 35 de ani relevă care dintre locurile dintr-un avion oferă cele mai mari rate de supraviețuire, relevă Mediafax.ro.

Statistica, realizată de publicaţia Time, are la bază accidente aviatice soldate atât cu victime, cât şi cu supravieţuitori, datele fiind oferite de Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA.

Conform analizei, locurile situate în partea din spate a avionului au avut, de-a lungul timpului, cele mai mici rate de fatalitate (32%), comparativ cu cele aflate în mijloc (39%), respectiv cu cele situate în partea din faţă a aeronavei (38%).

Cât priveşte scaunele propriu-zise, aceeaşi statistică relevă faptul că cele mai sigure locuri sunt cele din rândul mijlociu (spate), care au avut o rată a fatalităţii de doar 28%, comparativ cu cele de lângă coridor (mijloc), a căror rată a fatalităţii s-a ridicat la 44%.

avion

Conform unui alt studiu, publicat în 2008 de Universitatea din Greenwich, în cazul unei prăbuşiri, supravieţuitorii aflaţi în apropierea unei ieşiri au şanse mai mari să scape cu viaţă, decât cei aflaţi în alte zone ale cabinei.

Autorii studiului precizează însă că şansele de supravieţuire în cazul unui accident aviatic ţin mai mult de circumstanţele din jurul prăbuşirii şi mai puţin de locul pe care se află un pasager.

Dacă impactul este resimţit mai puternic de coada avionului, de pildă, pasagerii din mijloc şi cei din faţă vor avea, în mod evident, şanse mai mari să scape cu viaţă. Tocmai de aceea, experţii în aviaţie susţin că, în realitate, nu există un loc 100% sigur într-un avion.

Cu toate acestea, zborul cu avionul rămâne una dintre cele mai sigure modalităţi de transport. Şansele ca o persoană să-şi piardă viaţa într-o maşină sunt, în medie, de 1 la 112. Ca pieton, şansele sunt de 1 la 700, iar pe o motocicletă, aceste scad la 1 din 900. În cazul unui avion însă şansele scad la doar 1 din 8.000.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine