BAC 2015: În urma contestațiilor, rata de promovare a crescut cu 1,27 procente

rezultate_bacalaureat_7_01_977a8ae90b
Foto:PC: libertatea.ro

După examinarea contestațiilor depuse de candidații la bacalaureat, rata de promovare a examenului a crescut cu 1,27 puncte procentuale și constituie 55,41%. În total, au fost modificate notele în cazul a 2.558 de teste sau 15,76% dintre lucrările contestate. În majoritatea cazurilor – 2.556, nota a fost mărită cu un punct.

Cele mai multe lucrări la care nota a fost majorată cu un punct – 568 – s-au înregistrat la limba și literatura română. Cu un punct s-a mărit și nota în cazul a 519 lucrări la istorie, 441 – la limba engleză, 389 – la geografie și 345 – la matematică.

Totodată, doar în două cazuri notele au fost mărite cu două puncte. Este vorba despre o lucrare la matematică și alta – la chimie. De menționat că nu a fost înregistrată nici o situație în care nota să fie mărită cu trei puncte și mai mult.

În urma examinării contestațiilor a rămas neschimbat numărul tinerilor care au luat 10 pe linie la examenul de bacalaureat. Această performanță a fost înregistrată de trei candidați. Alți 182 de candidați au media mai mare sau egală cu 9, în timp ce 1.405 au media mai mare sau egală cu 8, iar 5.024 – media mai mare sau egală cu 7.

După sesiunea de bază de bacalaureat au fost depuse în total 16.231 de contestații, cu 5.785 mai puține față de sesiunea din anul trecut.

Candidații care au luat note insuficiente și cei care, din motive întemeiate nu s-au prezentat la sesiunea de bază, au posibilitatea să participe la sesiunea suplimentară care se va desfășura în perioada 16-23 iulie.

Pentru a putea participa la sesiunea suplimentară, candidații la bacalaureat trebuie să depună, în perioada 6-7 iulie, o cerere la Centrul de Bacalaureat în care au susținut examenele.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine