„Podul de Flori” de la „IA MANIA” reunește artiștii contemporani inspirați de tradiții

collagepod
Foto:PC: K Lumea

Anul acesta, la cea de-a treia ediție „IA MANIA”, pe lângă tradiționalul târg, organizatorii vin și cu cea de-a doua ediție a „Podului de Flori”, care reprezintă o re-Unire a artiștilor contemporani, inspirați de tradiții de pe ambele maluri ale Prutului.

Pe data de 4-5 iulie, între orele 14:00 și 16:30, pe teritoriul festivalului „IA MANIA” 2015, va fi amenajat un spațiu special, unde spectatorii vor putea urmări discursurile despre experiența de transpunere a tradițiilor în arta modernă, în cadrul unor sesiuni de maxim 20 de minute ale invitaților. Cei care vor împărtăși experiența lor din Moldova sunt:

Renata Bodorin – Fondator Păpușile „Lileta”

Lileta

Renata Bodorin este mama Letiției și fiica Liliei, iar împreună, aceste trei inimi creează cel mai îndrăgit brand de păpuși „LILETA“. Sunt o echipă mică, dar unită. Prin muncă, inclusiv de voluntariat, creatoarele fac „Lileta” să crească și să bucure multe familii. Cea mai mare răsplată pentru „Lileta” este sclipirea din ochii copiilor atunci când primesc în dar o păpușă.

Maria Cristea – Fondator „Casa Cristea”

10984242_886145734777203_123918322573179137_n

 

 

Nu este eveniment sau concert unde cel puțin o vedetă să nu poarte ie marca Casa „Maria Cristea”. Nu a făcut studii în domeniul, ba mai mult, a absolvit matematica și cibernetica. Poate datorită acestui lucru, Maria Cristea nu dă greș niciodată la numărul de cruciulițe brodate pe o IE. Maria Cristea ne va povesti la „Podul de Flori” care sunt greșelile pe care le facem atunci când lucrăm cu tradițiile.

Designerul Valentina Vidrașcu

creatoarea-valentina-vidrascu-in-lu-0103222626

 

Valentina Vidrașcu a învățat cusutul iilor tradiționale în casa copilăriei, în Transnistria. A continuat să realizeze piese vestimentare inspirate din portul popular, chiar dacă a fost întrebată de mulți: „Ce îți trebuie ție asta?”. Creațiile sale au fost prezentate pe covorul roșu de la Cannes sau au stârnit aplauze printre clienții unui restaurant de lux din Paris. La IA MANIA, Valentina Vidrașcu va povesti despre cum să deosebim autenticul de kitch.

Lorina Rulesya – creatoare de bijuterii „Lorina Ruleasya’s bijoux land”

Lorina Rusu

Lorina Rusu este creatoarea bijuteriilor din lut polimeric care au înnebunit toată lumea de pe la noi. La început a fost o simplă curiozitate, apoi pasiune, ca într-un final, lucrul cu lutul polimeric să devină activitatea de bază a Lorinei. Atunci când vine vorba de inspirație, autoarea bijuteriilor se lasă dusă de imaginație, iar uneori îți vine să îi mănânci creațiile.

Mihai Stamati – designer industrial

Mihai Stamati

Mihai Stamati este cel care a creat o bucătărie mobilă pentru evenimentele K Lumea, dar și cel care a creat băncile gigantice – „Pomul Vieții“, lansată pe data de 24 decembrie 2014, în scuarul Teatrului de Operă și Balet și banca “Păretar”, instalată în luna mai în orașul Bălți. Tot Mihai a fost cel care, prin munca sa, a atras privirea în decembrie 2014 la Muzeul Național de Artă al Moldovei prin creația sa bradul suspendat.

Nata Albot

10150783_949267551779625_3140831366069942392_n-1

Jurnalista și producătoarea de evenimente Nata Albot, care anterior a moderat timp de aproape trei ani emisiunea gastronomică Sare și Piper de la JurnalTV, își va lansa, la Festivalul IA MANIA, cartea de bucate „Moldova din Bucătăria Mamei Mele”. Cartea, în versiunea sa engleză, inițial, a fost gândită ca o metodă de promovare a Moldovei în străinătate. Aceasta conține în jur de 90 de rețete culinare. Mai multe detalii despre carte puteți aici.

Invitații din acest an din Romania sunt:

Oana Ivana – autoare a brandului „Urzeala”

10430496_571548856287541_4917542329282583155_n

Urzeala e un brand românesc de streetwear. E neaoș, fluieră și fredonează doine când se dă pe role. E urban, are skateboard, dar și bunici la țară, iar un lucru știe sigur: că e musai să-ți cunoști trecutul și motivele. Urzeala înseamnă straie de oraș, imprimate cu motive inspirate din folclor, lucrate românește, purtate cu mândrie și respect. De fapt, Urzeala a început cu Oana Ivan și Cosmin Ionuț-Iluc (The Fly) în 2013, spre sfârșitul lunii iulie, din respect, datorie și iubire pentru bunici și tradiții.

Mihaela Ivan – creatoare de bijuterie modernă

FotorCreated

 

Pe Mihaela Ivana, autoarea bijuteriilor contemporane cu ornamente brodate, publicul a putut-o cunoaște la prima ediție a conferinței „Podul de Flori” 2014. Anul acesta, Mihaela revine, cu mare drag, la Holercani, pentru a ne povesti despre cum a evoluat în ultimul an lucrul cu tradițiile.

Nicoleta Chirica – creatoare a brandului „Iutta” și „Dor de românesc”

10489905_308048632704356_865688280268940386_n

Anul trecut a acceptat să vină la „IA MANIA” pentru că a vrut să cunoască întreg plaiul românesc. Nicoleta Chirică, autoarea brandului „Iutta”, își ia dorurile și vine să povestească publicului de la „PODUL DE FLORI” despre cele mai căutate genți și accesorii din piele, care răsuflă cu tradiții.

Alina Zară – Mândra Chic, autoare de multiple proiecte de renaștere a valorilor românești

10354668_855948064487193_6052409070690819017_n

Mândra Chic este un proiect artistic, care, prin imaginație, cu ajutorul graiului neaoș românesc, dă viață unor accesorii vestimentare sau unor obiecte, prin construcții de cuvinte cu felurite tâlcuri și înțelesuri. Când dai de lucrurile făcute de Mândra Chic, realizezi că ai descoperit acel ceva pe care îl căutai fără să-ți dai seama.

Alin Prutean

311300_281622551881838_972319339_n

Alin Prunean, un tânăr din Sălaj, România, care a împărțit, gratuit, familii de albine, porci și vaci la sute de familii din localitatea sa natală, acum luptă să găsească o soluție pentru cei care nu reușesc să-și vândă produsele. La Podul de Flori, Alin va povesti publicului despre proiectul său „The Art of DAR”.

Cristina Chiriac – ambasadoare a antreprenoriatului feminin și salvatoare a iilor vechi autentice

21IMG_1903

Cristina Chiriac este o pasionată a iilor tradiționale, pe care le „culege” din diferite zone ale României și le readuce în prim plan, ea fiind de părere că ia înseamnă, de fapt, „să îți recunoști geneza și să o apreciezi”. Pentru Cristina, fiecare ie este o poveste unică. Despre măiestria cusutului manual, despre semnele vechi, ascunse în țesătura hainei, dar și despre curajul și uneori viclenia femeilor creatoare ne va povesti ea la „IA MANIA”.

Mai jos găsești programul celor două zile ale „Podului de Flori”:program_poduri_de_flori

Reamintim că festivalul „IA MANIA”, organizat de K Lumea, revine în această vară cu cea de-a treia ediție. Evenimentul se va desfășura în același sat-gazdă – Holercani, raionul Dubăsari, situat la o distanță de aproximativ 50 km de Chișinău. De data aceasta, Festivalul Artelor Născute din Tradiții va dura două zile – 4 și 5 iulie.

Taxa de intrare la festival pentru o zi va fi de 50 de lei, pentru două zile – 85 de lei.  Puteți cumpăra bilete și online AICI.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine