Doina Ciubotaru, de la profesoară la femeie de afaceri: „Nu am întors doar o pagină, am schimbat cartea”

DSC_7909
Foto:Doina Ciubotaru despre afacerea pe care o conduce alături de familia sa PC: Dinu Bubulici

Mai demult își împărțea răbdarea și calmul cu copiii pe care îi instruia, iar acum își dezvoltă zi de zi abilitățile care o fac un bun lider de echipă. Doina Ciubotaru este directorul unui magazin de construcții din satul Ciorescu și treptat contribuie la dezvoltarea unei afaceri de familie, ce și-a luat începuturile acum 20 de ani.

Doina Ciubotaru este mai înainte de toate un om de creație sau „o fire romantică”, așa cum ne-a recunoscut. A absolvit inițial Institutul de Arte, dar curând s-a reprofilat în pedagogie. A început să lucreze încă de pe băncile școlii, pentru că, așa cum ne-a spus, atunci erau timpuri grele. Rând pe rând a gustat din provocările de a lucra în domeniul educației ca educatoare la grădiniță, apoi ca învățătoare la clasele primare, iar ulterior și ca profesoară de educație tehnologică.

Își dorea să avanseze în domeniul spre care tindea să-și dezvolte cariera și din acest motiv a făcut și doctoratul în pedagogie, fiind și lector superior la Institutul de Perfecționare. Spune că îi plăcea ceea ce făcea, dar în 2004 își lua rămas bun de la școală și de la elevi pentru a se implica în afacerea de familie inițiată împreună cu soțul său. „Am reușit să realizez multe în acest domeniu, dar viața te face să te schimbi, câteodată trebuie să alegi”, ne-a spus Doina.

 

DSC_7896
În 2004 își lua rămas bun de la școală și de la elevi pentru a se implica în afacerea de familie PC: Dinu Bubulici

 

„Nu am întors doar o pagină, am schimbat cartea”

Despre schimbarea profesiei, Doina ne-a zis că a fost o schimbare esențială în viața sa: „M-am schimbat începând de la gândire, până la vorbă, dicție și stil vestimentar. Nu am întors doar o pagină, am schimbat cartea. Nu m-aș întoarce, dar recunosc că îmi este dor de pedagogie”.

Afacerea cu materiale de construcții prindea contur acum 20 de ani. Au început să lucreze acasă, producând materiale de construcție. Ulterior au hotărât să se extindă. „Am mers la Cricova, unde am fost susținuți mult de către primar. Acolo am făcut o bază de producere a cimentului și fortanului.” Mai târziu hotărau să deschidă un magazin de construcții la Ciorescu, pentru că era o zonă încă neexploatată în acest sens: „Am început de la un spațiu micuț care a crescut treptat și acum ne dorim să-l mai extindem. Am deschis și la Cricova un magazin, dar ulterior l-am dat în chirie, pentru că nu reușeam să-l gestionăm”.

 

DSC_7918
Au început să lucreze acasă, producând materiale de construcție PC: Dinu Bubulici

Soțul este cel care a atras-o în această afacere, iar apoi, „încet, încet, împreună am reușit să facem tot ceea ce avem acum”. Doina se ocupă de majoritatea chestiunilor administrative și manageriale, dar spune că soțul său este principalul sprijin moral.

Calmul și răbdarea au ajutat-o să-și fidelizeze activitatea

E greu să menții oamenii la serviciu, ne spune Doina. Are 11 angajați, dar care îi sunt alături de la bun început: „I-am fidelizat prin faptul că m-am poziționat egal față de ei”. Le-a spus mereu: „Eu depind de voi și voi depindeți de mine. Eu fără voi nimic nu voi face”. De asemenea, Doina ne zice că a dus mereu o activitate transparentă.

Despre poziția de director a spus că nu și-a dorit nicicând acest statut, pentru că, în viziunea ei, un director este, de obicei, grav și sever față de angajații săi. „Eu însă explic cu calm angajaților care este problema și, de cele mai multe ori, cedez. Mă ajută și abilitățile deprinse din perioada pedagogiei.” Și când era la școală era prietenă cu elevii săi, cu care ne spune că ține legătura și acum.

 

DSC_7932
Are 11 angajați, dar care îi sunt alături de la bun început PC: Dinu Bubulici

 

„Nu-mi doresc o extindere națională”

„Îmi doresc să termin construcția magazinului, să aranjez toate lucrurile așa cum mi-aș dori și să am timp și să mă odihnesc. Nu-mi doresc o extindere națională. Am avut propuneri din partea altor localități de a deschide și acolo, dar am înțeles că sănătatea e mai importantă.”

„Nu am avut perioade foarte grele pe plan profesional”, a recunoscut Doina. „Am avut perioade și mai grele înainte, din punct de vedere financiar, dar au fost doar chestii mici, care au fost depășite. Mereu mi-am realizat planurile.”

 

DSC_7938
Despre schimbarea profesiei, Doina ne-a zis că a fost o schimbare esențială în viața sa PC: Dinu Bubulici

 

„Mereu mi-am dorit să fiu așa tare ca mama”

Ne-a povestit că acum ea este un bun sfătuitor pentru fiica sa, pentru care este cea mai bună prietenă. La rândul ei, mama a fost pentru ea unica persoană care i-a dat și îi dă putere. „Mama mea era foarte ocupată și lucra mult. Nu am fost foarte apropiate, dar ea a fost cea care m-a ajutat să fac primii pași. E o femeie foarte puternică. Pentru noi este un exemplu și mereu mi-am dorit să fiu așa tare ca mama.” Cât despre alte modele spune că a avut și a urmat ideile proprii, nu a urmat pe nimeni.

Exemplu de curaj și de autodepășire, Doina Ciubotaru a demonstrat unei întregi comunități că schimbările din viață trebuie acceptate și în acest fel ele te vor ajuta să crești, oricare ar fi domeniul în care activezi.

∗∗∗

Acest material este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine