Școlile din țară au beneficiat, în primele cinci luni ale anului curent, de circa 140 milioane de lei pentru reparații curente și capitale. Banii au fost alocați din componenta raională pentru educație, prin decizia consiliilor raionale.
Suma totală a componentei raionale pentru educație (pentru care sunt alocate cel mult 3% din bugetul fiecărei instituții de învățământ) a constituit în anul curent 322,7 milioane lei.
Potrivit unei analize efectuate de echipa proiectului „Reforma învățământului în Moldova”, peste 60 la sută din volumul total al mijloacelor componentei raionale au fost alocate pentru renovări și reparații. Cea mai mare pondere revine cheltuielilor pentru reparațiile sălilor de sport și de festivități, cantinelor, terenurilor de sport și acoperișurilor, schimbarea ușilor și ferestrelor, reparația sistemelor de încălzire etc.
Totodată, 37 mln. de lei au fost repartizate pentru acoperirea cheltuielilor ce țin de transportarea elevilor.
Suma de 90 de milioane de lei rămasă în componenta raională pentru educație urmează să fie valorificată până la sfârșitul anului curent.