Oleg Efrim: „Întâlnirea cu foștii studenți este un examen pentru profesor”

P06A7098
Foto:Oleg Efrim

Oleg Efrim, înainte de a fi ministru al Justiției, a predat timp de 14 ani Dreptul civil la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

Într-un interviu de pe Agora.md, Oleg Efrim a răspuns la mai multe întrebări din perioada când era ministru, dar a vorbit și despre postura sa de lector universitar.

Cum e să întâlniţi în instanţă, la proces, avocaţi care sunt foşti studenţi de-ai dvs.? 

„Participând la educarea unei generații de juriști, lași amprente în dezvoltarea lor profesională. Este mai degrabă un hobby, pe care îl practic cu cea mai mare plăcere. Când întâlnesc foşti studenţi de-ai mei în instanţele de judecată, îmi este interesant să urmăresc cum au crescut. Şi dacă am un concurent puternic în față, plăcerea este dublă. Te simți, în primul rând, mândru că ai lăsat ceva în calificarea acestora, iar în al doilea rând, este un examen și pentru mine.

Pe lângă faptul că activitatea didactică îmi oferă plăcerea de a mă afla printre cei tineri, cu viziuni noi, îmi oferă și posibilitatea de a-i observa pe cei mai buni și de a le propune, ulterior, să facă parte din echipă.”

De asemenea, în interviu, Oleg Efrim a spus că nu ar mai reveni în politică dacă ar apărea oportunitatea: „Sectorul public îţi oferă multe posibilităţi de a schimba lucrurile în ţară, dar nu cred că aş reveni în acest domeniu. Odată cu crearea Biroului de avocaţi, mi-am asumat şi anumite responsabilităţi faţă de echipa mea, față de clienții noștri și față de mine însumi, căci avocatura îmi aduce o plăcere deosebită. Este o formă de pasiune profesională la care am revenit și unde mă simt bine. Cred că acesta și este secretul unei vieți profesionale fericite”.

Interviul „Oleg Efrim: Omul care a trecut prin politică, nu se mai teme de nimic” îl citiți în totalitate pe Agora.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine