Alegeri Locale: Lucrurile noi de la CEC pe care trebuie să le știm înainte de turul doi

comisia
Foto:CEC PC: noi.md

Comisia Electorală Centrală a decis, în cadrul unei ședințe din 23 iunie, regulile particulare după care se vor ghida în turul doi al alegerilor locale generale din 28 iunie.

#1. Alegătorii care, în perioada dintre primul și cel de-al doilea tur al alegerilor locale generale, și-au schimbat domiciliul sau reședința vor putea vota în baza acelorași liste electorale, în secțiile de votare conform reședinței existente la data de 14 iunie 2015.

#2. Persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani vor putea vota în secțiile de votare conform domiciliului sau reședinței și vor fi incluși în lista electorală suplimentară.

#3. Alegătorii a căror reședință a expirat în această perioadă vor putea vota în secția de votare în raza căreia își au domiciliul, dacă în circumscripția respectivă se va desfășura turul al doilea al alegerilor locale generale.

#4. Persoanele care dețin acte de identitate fără cod numeric personal vor putea vota, fiind incluși în lista electorală suplimentară, dacă vor demonstra faptul domicilierii lor în perimetrul secției de votare respective.

În aceeași ședință, Comisia a aprobat instrucțiunea privind procedura de renumărare a buletinelor de vot la alegerile locale. Documentul stabilește că renumărarea buletinelor de vot se dispune de instanța de judecată abilitată cu confirmarea rezultatelor alegerilor în circumscripția respectivă și are loc în cel mult șapte zile calendaristice de la data adoptării hotărârii privind renumărarea voturilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine