Organizatorii turneului final al Campionatului European de fotbal din anul 2016, care va avea loc în Franța, au primit aproximativ 3,7 milioane de cereri de bilete în numai 10 zile de la lansarea vânzărilor online.
Anunțul a fost făcut de Jacques Lambert, președintele societății însărcinate cu organizarea competiției (UEFA EURO 2016 SAS), sâmbătă dimineața, în fața Adunării generale a Federației Franceze de Fotbal, care are loc la Nantes, relatează AGERPRES.
În total, pentru Campionatul European de fotbal, programat între 10 iunie și 10 iulie 2016, sunt disponibile 2,7 milioane de bilete, care vor fi atribuite prin tragere la sorți, indiferent de data la care a fost făcută rezervarea.
Jacques Lambert a precizat, totodată, că pentru tichetele de categoria a 4-a, la prețul de 25 euro, disponibile pentru 43 dintre cele 51 de meciuri de la EURO 2016, cererea a fost de „10 până la 15 ori mai mare decât oferta”, iar șansele de a obține un bilet prin tragere la sorți sunt, astfel, mai mici decât la celelalte categorii.
Cele mai multe comenzi au fost primite, așa cum era de așteptat, din partea iubitorilor de fotbal din Franța (55%), în timp ce cererile din străinătate (45%) au provenit în principal din Europa, dar nu numai, existând solicitări de bilete din peste 200 de țări, conform organizatorilor.
„Este un veritabil eveniment mondial”, a adăugat, încântat, oficialul francez.
Detalii despre vânzarea biletelor pentru UEFA EURO 2016 citește aici.