După analiza datelor preliminare parvenite până la această oră, se poate constata că în cadrul alegerilor locale generale desfășurate ieri, 14 iunie 2015, în 438 de localități din țară au fost aleși primarii.
Ținând cont de faptul că în celelalte 458 de localități, nici un candidat la funcția de primar nu a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor ce-au participat la votare, în termen de 2 săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin.
De asemenea, în două localități și anume s. Ulmu, raionul Ialoveni și s. Topal, raionul Cimișlia, în decurs de două săptămîni va avea loc votarea repetată. În prima localitate, din motiv că n-a fost asigurată prezența minimă de 25% din alegători, iar în al doilea caz, că procesul electoral a fost întrerupt.
Totodată, vă informăm că la alegerile primarilor, repartizarea, pe țară, a mandatelor după apartenența politică arată astfel:
Informaţia respectivă poartă un caracter preliminar şi reflectă situaţia reieşind din gradul de procesare a datelor din teritoriu.
Spre deosebire de actualul scrutin, în cadrul alegerilor locale generale din 5 iunie 2011, din primul tur au fost aleși primarii în 645 localităţi. În 10 localităţi (Mihăileni, rn. Briceni; Ciripcău, rn. Florești; Semionovca, rn. Ștefan Vodă; Horodiște, rn. Rezina; Puhoi, Molești și Zîmbreni din rn. Ialoveni; Zahoreni, rn. Orhei, Beșalma și Avdarma și UTAG) candidatul la funcţia de primar a obţinut 100% din voturile valabil exprimate. În toate aceste cazuri, în buletinul de vot era înscris câte un singur concurent electoral.