Accident cu implicarea unui microbuz de rută. 10 persoane au fost transportate la spital

video-un-microbuz-cu-pasageri-s-a-rasturnat-la-riscani-patru-persoane-au-ajuns-a-spital-1377502808
Foto:Pozî simbol PC: UNIMEDIA

Zece persoane, pasageri ai unui microbuz de pe ruta Hârbovăţ – Chişinău, au fost transportate la spital după ce microbuzul s-a izbit violent de o autocisternă.

Accidentul a avut loc astăzi, 15 iunie, în apropiere de oraşul Sângera din municipiul Chişinău, în jurul orei 11.00. Solicitat de IPN, şeful serviciului de presă al Direcţiei de Poliţie, Adrian Jovmir, a declarat că microbuzul se deplasa spre capitală, în aceeaşi direcţie cu autocisterna şi, deocamdată în circumstanţe neclare, s-a izbit de autocisternă, fiind deteriorată partea din faţă a microbuzului.

Petru Craveţ, ofiţerul de presă al Spitalului de Urgenţă, a comunicat pentru IPN că la spital au ajuns patru bărbaţi şi șase femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 60 de ani. Persoanele au suferit traumatisme de gravitate medie. Medicii urmează să decidă dacă persoanele vor fi internate sau se vor tratata ambulator.

Deocamdată nu este clar cine se face vinovat de accident, însă pedeapsa pentru şoferul vinovat va fi stabilită în funcţie de gravitatea traumatismelor suferite de persoanele rănite, care va fi apreciată în cadrul expertizei medico-legale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine