„My name is Intiqam-2, Moldova” – o comedie de lungmetraj filmată pe meleagurile moldave

10386834_741686949200876_6323538612005326446_n
Foto:PC: Facebook/My name is Intiqam

După succesul și recordul național la admisii în cinematografe stabilit de comedia „My name is Intiqam-1”, Producătorul Mushviq Shahverdiyev decide să aducă pe marele ecran publicului din Azerbaidjan prelungirea peripețiilor lui „Intiqam” printr-o nouă comedie, filmată peste 80% pe „meleaguri exotice” – Moldova.

Echipa „My name is Intiqam-2, Moldova” va fi un mix de specialiști și actori din ambele țări. Rolul lui „Intiqam” va fi în continuare interpretat de celebrul actor Mushviq Shahverdiyev. Conaționalul nostru, actorul Ion Mocanu (Artist Emerit), va interpreta rolul lui „Aleosha Nikiforov” – personaj important în film, iar în urma castingurilor ce urmează, se vor decide încă multe nume moldovenești ce vor juca în această Co-Producție.

„My name is Intiqam-2, Moldova” este semnată de vestitul regizor azer Ilham Yasharoglu, iar Co-Producătorul moldovean e Sergiu Cumatrenco Jr. (Bee Moldovan, Ce Lume Minunată).

Scenariștii „My name is Intiqam-2, Moldova”, profesioniști care au venit în prospecție la Chișinău în luna aprilie 2015, au pregătit o „comedie-bombă” cu scene picante și mult umor.

 

PC: Facebook/Youbesc
PC: Facebook/YouBeSC

Filmările sunt preconizate la începutul lunii iulie 2015, circa 17 zile, la Chișinău și în alte locuri de vază ale țării noastre. Echipa azeră va fi prezentă la filmări în Moldova în număr de circa 25 de persoane, iar două sau trei persoane din Republica Moldova vor pleca la filmări în Azerbaidjan.

Echipa „YouBeSC film” va organiza castinguri pentru doritorii de a participa în proiect, se va ocupa de întreg procesul de producție pe teritoriul Moldovei și va organiza Premiera comediei „My name is Intiqam-2, Moldova” la Chișinău.

Decizia de a filma comedia în țara noastră a fost votată unanim de echipa filmului, pentru că există un interes sporit al spectatorilor din Azerbaidjan față de Moldova.

Această Co-Producție este un prilej bun de a promova Moldova, cultura și oamenii săi; de a menține relațiile de prietenie între popoarele noastre și, nu în ultimul rând, de a participa la crearea unui produs cinematografic de succes.

„Facem apel la instituțiile de stat, media, sectorul privat și organizațiile internaționale de a-și aduce aportul, în măsura posibilităților, la realizarea acestui proiect cinematografic”, a afirmat echipa filmului.

Iată primul film în întregime:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine