Valeriu Turea din Lisabona: 10 lucruri din Portugalia care pot inspira Moldova

RELAȚIA CU CEL DE SUS

Portughezul poate să facă o figurină de ceramică reprezentând „Cina cea de taină” şi să mai adauge de la sine un personaj – fotograful, care imortalizează scena. Şi preotul îi dă cu cădelnița-n cap pentru aceasta, iar Dumnezeu nu-i pedepseşte, fiindcă-i iubeşte, iar ei ştiu asta.

PIAȚA AGRICOLĂ

Târgovețul te îndeamnă să-ți alegi tu însuți fructele şi legumele pe care le pofteşti, chiar şi din ultima ladă din cele o sută clădite una peste alta. Şi dacă îți datorează doi cenți pe care nu-i are la moment, aleargă după tine să ți-i dea şi insistă când zici că lasă, e un fleac. Arată cu mâna în sus: mie are cine-mi ajuta.

OMUL CARE SFINȚEȘTE LOCUL

Chiar şi în cel mai îndepărtat de „civilizație” sat, portughezul nu distruge banca de la stație, ci o vopseşte în fiecare primăvară şi seamănă flori în jur. Şi asta din proprie inițiativă, fără să-l oblige nimeni.

VIAȚA COMUNITARĂ

Portughezii pun mare preț pe viața comunitară. De la brutării comune în centrul satului până la spălătorii cu cişmele de sute de ani unde ghilesc pânza… Nu că nu ar avea condiții s-o facă acasă, dar unde mai găseşti asemenea atmosferă propice pentru discuții despre cele veşnice şi lumeşti în egală măsură?

SIMȚUL MĂSURII

În cei peste patru ani de zile de când mă aflu în Portugalia, abia dacă am văzut doi – trei voinici aghesmuiți pe stradă, dar şi acum am mari îndoieli că erau portughezi…

PERPETUAREA TRADIȚIEI

Nu ştiu ce fac grecii cu zeii lor, dar portughezii cred cu tărie că veşnicia s-a născut la ei. De aici şi convingerea că tot ce au deosebit trebuie să fie declarat patrimoniu UNESCO: palate, muzica fado, râul Tejo, cântecul alentejan, sardinele, cocoşul de la Barcelos, Valea Douro, trifoiul din grădina senhorei Rosária.

RĂBDAREA ŞI CALMUL

De mici sunt învățați să fie toleranți față de cei „diferiți”, oricum ar fi aceştia: vărgați, cu trei picioare, mâncând copaci sau nu mai ştiu cum… La fel, se pare că, după ce au descoperit o bună parte din lume, portughezii nu se mai grăbesc nicăieri fără rost. O răbdare şi un calm de proporții biblice.

FESTIVALURILE CARE ÎI UNESC

Aproape fiecare localitate din Portugalia are „festivalul” ei – sărbătoarea cireşelor, a castanelor, a bostanilor, a cailor, a vinului, a strugurilor. Şi cum sunt organizate! O banală, la prima vedere, sărbătoare a ciorbei de fasole poate avea atâta sclipire şi şarm, încât s-ar părea că regii portughezi doar cu asta s-au şi ținut de-a lungul istoriei.

RESPECTUL OMNIPREZENT

În Portugalia nu prea merge principiul „Hai, poate cumva…” Stai în rând la magazin, poştă, spital, teatru şi nu îți este nimic, nu se dărâmă cerurile. Când mi-am cumpărat telefon mobil, acum trei ani, fetița de la ghişeu a pierdut cu mine patru ore! Şi chiar dacă nu eu eram de vină, am fost de-a dreptul impresionat de faptul că cei ce stăteau la coadă în urma mea păreau amabilitatea întruchipată. Ce şi-o fi zis în sinea lor, e altă treabă.

DESCHIDEREA SPRE LUME

Şi, fireşte, dorința de a deprinde ce este bun prin alte părți. Nu m-aş mira (ei, ba, nu m-aş mira!) dacă, aflând de acest proiect, nu i-ar apuca văicărelile: băi, da cum de nu ne-a venit în cap să învățăm de la moldoveni cum se trăieşte bine şi frumos pe lumea asta?

Articol publicat în suplimentul Obiectiv European, editat de Asociaţia Presei Independente. Alte articole la tema integrării europene le puteţi citi AICI.

Această publicaţie este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin Asociaţiei Presei Independente (API) şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.