Astăzi, 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, Centrul de Guvernare Electronică vine cu o veste bună. În serviciul MPay a fost integrată achitarea taxei pentru grădinițele aflate în subordinea Primăriei mun. Chișinău.
Pentru integrarea acestui serviciu a fost urmată o altă abordare (decât cea obișnuită pentru MPay). Este vorba de integrarea directă pe portalul MPay a opțiunii de achitare.
Acest mod de integrare presupune că inițial plătitorul va trebui să acceseze portalul mpay.gov.md. Pe platforma online va completa pe propria răspundere datele primare (ex: nr. grădiniței, nr. unic al copilului, NPP-ul, grupa din care face parte copilul și suma de achitare). Toate aceste date vor forma nota de plată. Ulterior, se va putea alege metoda de achitare, fie online (de pe card și Internet Banking) sau prin numerar (la terminal sau la ghișeul băncii). Atenționăm că achitarea taxei pentru gradinițe prin MPay se va putea efectua doar în baza notei de plată emise de către acest serviciu (în baza numărului de identificare aferent).
În cazul în care plătitorul, din diverse motive, nu va putea obține nota de plată direct de pe portalul mpay.gov.md, acesta se va putea adresa la alți prestatori de servicii de plată (instituții financiare, Poșta Moldovei, prestatorii de cash-in). În acest caz, taxa pentru grădinițe se va efectua în modul tradițional, conform acordurilor încheiate cu autoritățile locale.
Noua opțiune de achitare prin intermediul servciului Mpay a fost posibilă în parteneriat cu Primăria mun. Chișinău, prin intermediul Direcţiei generala educaţie, tineret şi sport.