A 60-a ediție Eurovision este câștigată de către Suedia, care a fost reprezentată de Måns Zelmerlöw. Suedia a reușit să acumuleze 365 de puncte.
Participantul Suediei nu este la prima încercare în cadrul competiției europene. Astfel, el a încercat să câştige competiția națională pentru a-și reprezenta țara în 2007, 2009 şi a reuşit în 2015. În ţara natală este cunoscut pentru participarea sa la show-ul muzical Idol 2005, câştigarea celui de-al doilea sezon Let’s Dance, cât şi pentru cântecul „Cara Mia” (2007).
„Noi toți suntem eroi, indiferent cine suntem și de unde venim”, a spus reprezentantul Suediei după ce a fost desemnat câștigător.
Următoarele în top trei sunt: Rusia și Italia cu 303 puncte și, respectiv, 292 de puncte.
Moldova a oferit Suediei 8 puncte, 10 puncte pentru Rusia și 12 puncte pentru România.
La cea de-a 60-a ediție Eurovision au participat 27 de țări, în premieră fiind invitată și o țară din afara granițelor europene. Australia a acumulat 196 puncte.