Un sfârșit îndorit de primăvară ne permite să savurăm cele mai captivante evenimente în aer liber. Iată care sunt manifestările la care să te distrezi sâmbătă, 23 mai.
#1. Marșul Vieții 2015, ora 10:00
„Marșul Vieții” are loc deja al 3-lea an consecutiv și, în acest an, pe 23 mai, de la 10:00 până la 19:00, te așteptăm cu familia în Grădina publică „Ștefan cel Mare” la evenimentul de caritate „Marșul Vieții”. Sunt mulți copii care au nevoie de ajutorul tău. Vino să pui zâmbet pe fața lor și a familiilor acestora. Vezi detalii pe #diez.
#2. Iarba Urbană la Casa Naționalităților, ora 12:00
Iarba Urbană lansează un nou proiect creativ de amenajare a spațiilor publice din Chișinău. De această dată, în vizorul tinerilor entuziaști a ajuns un teritoriu din spatele Casei Naționalităților – prielnic pentru organizarea evenimentelor culturale și de recreere pentru chișinăuieni. Află mai multe pe #diez.
#3. Festivalul Filmului European, ora 10:00
În cadrul evenimentelor Orășelului European 2015, Delegația Uniunii Europene, în perioada 22 – 24 mai, organizează mai multe proiecții de film european la Muzeul Național de Istorie. Vezi aici lista proiecțiilor pentru această zi pe #diez.
#4. BBQ Fest, ora 10:00
A demarat cel mai apetisant festival al lunii mai, BBQ Fest, la Moldexpo, în cadrul căruia, amatorii de carne gustoasă, muzică bună și băuturi răcoritoare s-au reunit la Moldexpo pentru a le savura. Așa a fost în prima zi a festivalului.
#5. Olympic Fest 2015, ora 9:00
Olympic Fest – sărbătoarea sportului pentru toți este un eveniment de proporţii, ce întrunește în fiecare an în Piața Marii Adunări Naționale mii de oameni, indiferent de abilități sportive, vârstă sau ocupație, pentru a celebra valorile Olimpice de excelență, prietenie și respect. Timp de o zi, PMAN se transformă într-un ”carnaval” al sporturilor, participanții având ocazia să practice alături de cei mai buni sportivi și antrenori diverse probe sportive, precum taekwondo-ul, trânta, tenisul, tirul cu laser, scrima, karate-ul, baschetul, atletismul, fotbalul, tenisul de masă sau badmintonul. Vezi evenimentul pe Facebook.
#6. e-Reciclare#1 – colectarea deșeurilor electrice, ora 12:00
Primăria municipiului Chişinău, în parteneriat cu RecWaste SRL, operator autorizat pentru colectarea și reciclarea deșeurilor ale echipamentelor electrice și electronice anunță lansarea proiectului e-Reciclare#1, ce are drept scop crearea unui sistem de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice de la cetățeni și agenți economici. Astfel, între orele 12:00 și 18:00, la terasa localului Tipografia 5, situată la intersecția străzilor Veronica Micle și Alexandr Pușkin, va avea loc prezentarea proiectului urmată de o acțiune de colectare a echipamentelor electrice și electronice. Mai multe află pe #diez.
#7. Spectacolul „Iubirea la proști”, ora 18:30
Spectacolul „Iubirea la proști” va fi prezentat la Teatrul Eugene Ionescu la ora 18:30. Este o comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin lanț, regizată de M. Chris Nedeea (România). Spectacolul se joacă în limba română cu subtitrare în rusă. Cumpără bilete aici.
#8. Jocul intelectual Что? Где? Когда?, ora 10:30
După ce naționala Moldovei de Что? Где? Когда? (Ce?Unde?Când?) a câștigat Cupa Olimpică a Țărilor la Znatokiada din 2014, Chișinăul găzduiește în perioada 22-24 mai cel mai important eveniment de jocuri intelectuale din regiune. Sâmbătă jocurile vor avea loc la Palatul Republicii cu începere de la ora 10:30. Vezi detalii pe #diez.
#9. Prima etapă a Campionatului de curse auto la Telecentru, ora 12:00
Prima etapă a Campionatului de curse auto din 2015 va avea loc sub podul de la Telecentru. Antrenarea va începe la ora 11:00, cursa la 12:00, iar premierea câștigătorilor la ora 18:30. Vezi evenimentul pe Facebook.