Film documentar/enciclopedic „Eugen Doga”, ce face parte din serialul „100 români celebri născuţi în Moldova” – un proiect de Luminița Dumbrăveanu, relatează despre viața și creația maestrului.
Filmul este realizat de Studioul Flacăra Film din Chișinău, Republica Moldova, în colaborare cu Fundaţia „Moldova” din Washington, SUA, condusă de diplomatul de origine basarabeană, Vlad Spânu.
Serialul constituie o premieră pentru Republica Moldova și România, prin care Studioul „Flacăra Film” deschide, totodată, o nouă direcție în materie de film documentar TV și Radio – filmul enciclopedic, encyCLIPul, cineCLIPul, concepute din start să fie scurte, clare, accesibile publicului larg și să poată fi ascultate/înțelese și la Radio.
„Filmul „Eugen Doga” s-a învrednicit de Premiul I la Festivalului de Film „HERCULES.ro”, care s-a desfășurat pe 5 – 6 iulie 2014, la Băile Herculane, România, fiind organizat de Asociația Națională a Cinecluburilor din România (Președinte Emilian Urse), Liga Asociațiilor Romano-Germane din Germania (Președinte Lucian Glass) și Asociația Germano-Română „Niedersachsen” (Președinte Emil Mateias), se menționează în descrierea filmului.
Realizatorii filmului documentar/enciclopedic „Eugen Doga”:
regie artistică – Doru Guțu
scenariu – Luminița Dumbrăveanu
consilieri – Rodica Iuncu, Silvia Cărăus, Aurica Basarabeanca, Vlad Pohilă
operator imagine – Sergiu Ciorescu
editori imagine – Lilian Skutelnik, Stas Ciorescu, Emilia Tudoreanu
consultanţi arhive TVM şi Radio Moldova – Eleonora Ciurea, Anastasia Sagin, Victoria Roșca, Dora Boaghe, Zina Nacu
concept grafic – Luminiţa Dumbrăveanu
executare concept grafic – Petru Baraghin
lectura – Alexei Revencu
traducere română-engleză – Natalia Ţiganu
montaj subtitre – Stas Ciorescu
muzica din genericul filmului – George Enescu şi Eugen Doga
producător general – Luminiţa Dumbrăveanu
producție: Studioul Flacăra Film, Chișinău, Republica Moldova, 2013