Câștigă o călătorie de 10 zile în SUA și scrie despre aventurile tale

travel
Foto:PC: Lonely Planet

Vara aceasta tinerii scriitori au posibilitatea să călătorească gratuit timp de 10 zile în SUA, după propriul itinerar. În urma călătoriei, ei își vor scrie impresiile, fiind ghidați de un autor de la Lonely Planet.

Se caută scriitori talentați și cu spirit aventurier pentru o călătorie în SUA. Sunt oferite trei premii. Un premiu constă din:

# Un curs de scriere de trei zile în San Francisco, predat de John Vlahides, unul din autorii de la Lonely Planet;
# Zece zile de călătorie în SUA;
# 3.000 de dolari pentru cheltuielile de cazare, mese și alte costuri;
# Asigurare medicală;
# Biletul de avion tur-retur San Francisco.

Cine poate participa?

Oportunitatea este pentru studenți, scriitori amatori din întreaga lume care:

# iubesc să călătorească;
# cunosc limba engleză excelent la nivel de scriere;
# au mai mult de 18 ani;
# au un pașaport valabil;
# sunt dispuși să participe pe întreaga perioadă a programului;
# sunt dispuși să călătorească singuri și să lucreze de sine stătător.

Cei trei participanți aleși vor avea parte de atelierul de trei zile în San Francisco la care vor învăța tehnici de scriere de la John Vlahides. După aceste trei zile, ei sunt liberi să călătorească unde își doresc în SUA timp de 10 zile. Scriitorii trebuie să-și creeze itinerarul într-un mod inedit, astfel încât să descopere atracții turistice nepopulare. În urma călătoriei, ei vor scrie despre 20 de puncte turistice pe care le-au descoperit. Impresiile lor, recomandările pentru alți turiști și fotografiile vor fi publicate în World Nomads sub forma unui ghid de călătorie.

Ce trebuie să faci pentru a te înregistra în concurs?

1. Scrie un text (volum – 2.500 de caractere) despre o descoperire turistică personală, evidențiind cele mai interesante momente ale călătoriei și cum aceasta te-a marcat.

2. Plănuiește-ți itinerarul pentru călătoria în SUA. Menționează două locuri din SUA pe care vrei să le vezi și de ce.

3. Completează formularul de înregistrare, în care va trebui să scrii și motivația ta de a participa.

Termenul limită pentru înregistrare este 27 mai 2015. Câștigătorii vor fi anunțați pe 24 iunie. Pe 10 august, aceștia vor ajunge în San Francisco, iar începând cu 14 august va începe aventura lor americană.

Detalii puteți afla și din apelul oficial.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine