Inginerul Elena – o carte care să ajute tinerele din Moldova să cunoască ingineria

elenacollage
Foto:Cristina Poleacovschi și cartea da despre Inginerul Elena PC: Arhivă personală/ Dreamsite

În Moldova, aproximativ 13% din persoane lucrează în domeniul ingineriei. Initiațiva are scopul de a promova femeile în domeniul științei și în inginerie și de a le acorda suport la vârsta când stereotipurile de gen încep să se dezvolte.

Despre ce este cartea?

Cartea descrie istoria Elenei care a crescut într-un castel și avea o viață fără griji. Însă Elena era pasionată de invenții și de a repara mici lucruri. Într-o zi ea fuge de acasă și se stabilește într-un sătuc, unde își inventează sistemul ei propriu de încălzire și contruiește un pod să viziteze orașele vecine.

Scopul proiectului e să se distribuie 500 de cărti în 500 de biblioteci din Moldova. Organizatia IREX o va ajuta la distribuirea acestor cărți în aceste regiuni.

 

PC: Dreamsite
PC: Dreamsite

Cum puteți ajuta la acastă carte?

Se strâng fonduri pentru aceste 500 de cărți și în acest moment mai este nevoie de 700 $ pentru a le procura. Deocamdată, pe GoFundMe s-au strâns 800 $.

O carte costă aproximativ $3, iar toate veniturile de la cărți se duc pentru procurarea altor cărți și distribuirea lor în bibliotecile Moldovei.

Puteți ajuta proiectul aici Cartea Inginerul Elena sau distribuiți noutatea printre prieteni și familie.

Cine sunt autorii cărții?

Cristina Poleacovschi a absolvit Universitatea Tehnică din Moldova și acum este doctorand în inginerie civilă la Universitatea din Colorado, Boulder (SUA).

 

Cristina Poleacovschi PC: Arhivă personală
Cristina Poleacovschi PC: Arhivă personală

Sheryl Feinstein este decan al departamentului de Educație la Universitatea din Nebraska, Kearney (SUA) și fostă participantă în cadrul programului Fullbright în Moldova. Ea este autoarea mai multor cărți privind educația copiilor. Eforturile pentru crearea acestei cărți nu sunt doar ale autorilor, ci și ale oamenilor care ajută la scrierea cărții și care contribuite financiar.

 

Sheryl Feinstein PC: www.unk.edu
Sheryl Feinstein PC: www.unk.edu

Cum a apărut ideea?

„Eu sunt pasionată de promovarea faptului că femeile au același loc în știință și inginerie ca și bărbații. Cu părere de rău, ideea a apărut din practica personală, dar și din istoria altor femei care se simt discriminate în aceste domenii. Această problemă e universală și există atât în SUA, cât și în Moldova”, spune Cristina.

Planurile de viitor

 

PC: Dreamsite
PC: Dreamsite

„Îmi doresc să publicăm mai multe volume despre Elena și aventurile ei. Inițial mă gândeam la Elena ca la un inginer spațial, însă după ce am început să lucrez cu Sherry, care e un specialist extraordinar în educația copiilor, am înțeles că scrierea cărților pentru copii e o altă știință și mă simt provocată. Visul meu e să deschid în Moldova o organizație pentru femei ce activează în domeniul științei și in inginerie, care ar oferi burse și mai multe oportunități pentru ele”, a conchis Cristina.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine