La Timişoara, zeci de studenţi au dormit în amfiteatre. Studenţii din Galaţi s-au blocat în săli, unde au dezbătut problemele sistemului universitar românesc. Miercuri seară şi studenţii Universităţii din Bucureşti s-au alăturat colegilor din celelalte centre.
„Universitățile sunt făcute să deservească studenții și nu invers, iar situația catastrofală în care a ajuns sistemul universitar ne face să nu mai putem accepta declinul continuu care caracterizează școala românească”, a subliniat preşedintele Alianţei Organizaţiilor Studenţeşti din România, Cristi Popescu, informează TVR.
Pentru a se asigura că mesajul lor este rapid şi bine înţeles, studenţii au „ocupat”, pur şi simplu, sălile de curs. Au pus bannere, au adus pături şi au improvizat paturi.
Revendicările studenților
# creşterea finanţării educaţiei şi asumarea reală de către Parlamentul şi Guvernul României a alocării a 6% din PIB pentru Educaţie, aşa cum prevede legea;
# includerea studenţilor în proporţie de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor şi includerea acestora în aceeaşi proporţie în Consiliile Departamentelor din facultăţi – locul în care se iau decizii cu privire la curriculă şi planurile de învăţământ;
# creşterea investiţiilor în servicii pentru studenţi: creşterea burselor, în special a burselor sociale, investiţii în construcții de noi cămine şi cantine şi investiţii în repararea şi modernizarea celor existente;
# implementarea reală a unui învăţământ centrat pe student, profesorii nemaifiind simpli oratori a unor cursuri prăfuite de timp, ci cei care creează medii de învăţare pentru studenţi pentru ca aceştia să dobândească abilităţi şi competenţe, învăţând cum să folosească informaţiile de la curs, nu doar să le reproducă;
# reforma curriculară din universităţi, pentru a face programele de învăţământ relevante pentru piaţa muncii şi pentru nevoile şi interesele studenţilor de azi;
# implicarea studenţilor în toate procesele de asiguare a calităţii, la nivel intern şi extern, atât la evaluări ale instituţiilor de învăţământ superior, cât şi în evaluări ale programelor de studii;
# respectarea de către universităţi şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a „Statutului Studentului”, care conţine toate drepturile şi obligaţiile studenţilor, şi depunerea de eforturi pentru sancţionarea universităţilor care încalcă flagrant drepturile studenţilor;
# respectarea dreptului la liberă exprimare a studenţilor de către universităţi şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin asumarea rolului de cultivator al spiritului critic în rândul noilor generaţii, în contextul în care tot mai mulţi studenţi care au curajul să spună problemele din universităţi sau mediul universitar românesc sunt sancţionaţi;