Liceul Academiei de Științe – liceul în care elevii au parte de un orar personalizat

P3
Foto:PC: Liceu.asm.md

Rezultatele preliminare ale implementării planului-cadru experimental în cadrul Liceului Academiei de Științe a Moldovei (LAȘM) au fost prezentate în cadrul unei Mese rotunde, cu participarea viceministrului Educației, Liliana Nicolaescu-Onofrei, și a Valentinei Chicu, șefa Direcției învățământ preuniversitar.

Planul-cadru a început să fie pilotat în anul de studii 2014 – 2015, în baza unei dispoziții a Ministerului Educației. Potrivit documentului, începând cu clasa a XI-a, elevii studiază în baza unui program constituit din trei module: I – Instruire academică obligatorie (7 discipline); II – Instruire adițională opțională (1 – 2 discipline); III – Implicare/dezvoltare de vocație (activități de voluntariat, activități culturale sau activități de cercetare, la alegere).

Potrivit planului implementat în liceu, elevii sunt evaluați de 4 – 5 ori pe parcursul unui semestru, în cadrul testelor sumative, care se fac în scris. Totuși, chiar dacă nu li se dau note, elevii sunt întrebați zilnic la ore, rezolvă probleme și teste. „Fiecare elev are parte de un orar personalizat, ținând cont de disciplinele pe care le-a ales pentru studiu”, a menționat directorul instituției, Iurie Cristea.

P1 (2)

Potrivit Lilianei Nicolaescu-Onofrei, viceministrul Educației, planul-cadrul experimental al LAȘM oferă mai multe posibilități, mai multe opțiuni elevilor pentru a contribui la construirea propriului parcurs educațional. „Această implicare îi face pe elevi mai responsabili, iar rezultatele cresc, datorită motivației sporite. Sper că rezultatele pilotării acestui plan-cadru ne vor ajuta să definitivăm o politică viabilă de reconceptualizare a învățământului liceal”, a menționat Liliana Nicolaescu-Onofrei.

La rândul ei, Valentina Chicu a ținut să sublinieze importanța evaluării rezultatelor primului an de implementare a planului-cadru experimental. În acest scop, a fost esențială contribuția Centrului de Politici Educaționale al Universității de Stat din Moldova. La inițiativa Ministerului Educației, Centrul a efectuat un studiu privind avantajele și dezavantajele pe care le oferă noua modalitate de organizare a procesului de învățământ.

Potrivit studiului, peste 70 la sută dintre profesorii intervievați consideră că noul program le oferă posibilitatea să adapteze conținutul în funcție de nivelul de instruire, iar fiecare al doilea profesor spune că noul plan-cadru îi oferă sentimentul libertății de gestionare a conținutului teoretic și celui practic. În același timp, aproape jumătate dintre cadrele chestionate consideră că programul oferă oportunitatea de a lucra mult mai aprofundat asupra materiei pe care o predau.

Majoritatea elevilor chestionați au menționat că acum se simt mult mai responsabili pentru propriile acțiuni, ținând cont de faptul că ei aleg ce discipline să studieze. Elevii mai spun că noua modalitate de instruire îi ajută să își stabilească mult mai clar obiectivele și să își dezvolte capacitatea de a lua decizii și de a lucra în echipă. Planul experimental va fi implementat în cadrul LAȘM și pe parcursul anului viitor de studii. Rezultatele implementării acestuia vor contribui la modernizarea învăţământului liceal.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine