Actorul american Vin Diesel a confirmat faptul că producătorii de la Hollywood vor realiza un al optulea film în cadrul francizei „Furios şi iute”, care va fi lansat în cinematografe în aprilie 2017.
Cel mai recent film din această serie, „Furios şi iute 7”, a impresionat box office-ul mondial, devenind pelicula care a ajuns cel mai repede în istoria cinematografiei mondiale la pragul de 1 miliard de dolari – în doar 17 zile după lansarea sa oficială, scrie Mediafax.
„«Furious 8» va putea fi văzut de lumea întreagă pe 14 aprilie 2017”, a dezvăluit Vin Diesel.
Actorul american în vârstă de 47 de ani a mulţumit fanilor pentru faptul că au continuat să sprijine această franciză şi a adus un omagiu „fratelui” său Paul Walker, care şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident de automobil, în noiembrie 2013, chiar în timpul filmărilor de la „Furios şi iute 7”.
Vin Diesel a făcut această dezvăluire în timpul unui interviu pe care l-a acordat la convenţia ComicCon din Las Vegas.
Paul Walker şi Roger Rodas, fost pilot de curse şi vechi prieten al actorului, au murit pe 30 noiembrie 2013, după ce automobilul în care se aflau a depăşit spaţiul carosabil şi s-a izbit de un stâlp şi de un copac, explodând la câteva secunde după impact. Actorul şi prietenul său participaseră cu puţin timp înainte la o gală de caritate organizată în beneficiul familiilor afectate de taifunul Haiyan care a devastat statul Filipine.
Cody Walker, unul dintre fraţii mai tineri ai actorului Paul Walker, i-a impresionat pe producătorii lungmetrajului „Fast & Furious 7”, iar aceştia au decis să îl distribuie pe fratele mai tânăr al lui Paul Walker în viitoarele filme din această franciză de succes.
Cody, în vârstă de 25 de ani, a preluat rolul interpretat de fratele său, apărând ca o dublură a acestuia, pentru ca producătorii să poată să finalizeze mai multe scene importante din film.
Înainte de „Furios şi iute 7”, precedentele filme din seria „Fast & Furious”, cu Paul Walker şi Vin Diesel în rolurile principale, au obţinut încasări totale de peste 2 miliarde de dolari pe plan mondial.