Studiu: Copiii petrec șase ore pe zi sau mai mult în fața ecranelor

children using technology
Foto:PC: slp.somerset.gov.uk

Copiii nu vor mai concepe să trăiască într-o lume fără internet, se arată într-un nou studiu.

Cantitatea de timp pe care copiii o petrec lipiți de ecran a crescut dramatic în ultimii 20 de ani, se arată într-un nou studiu, informează BBC.

Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani petrec, în medie, șase ore și jumătate pe zi în fața unui ecran, comparativ cu aproximativ trei ore în 1995, potrivit unei cercetări de piață realizate de compania Childwise, care a luat în considerație timpul petrecut în fața televizorului, a jocurilor pe console, folosind calculatorul, tableta sau telefonul mobil.

Băieții adolescenți petrec cel mai mult timp în fața ecranelor, cu o medie de opt ore pe zi. Potrivit studiului, fetele în vârstă de opt ani cheltuie cel mai puțin în fața ecranului – în jur de trei ore pe zi.

Copiii mai mici se descurcă ceva mai bine – în 1995, copiii de la 5 la 10 ani petreceau aproximativ două ore și jumătate în fața televizorului. Spre 2014, media a crescut la patru ore și jumătate.

Copiii sunt, de asemenea, folosesc acum mai mult de un dispozitiv în același timp, de exemplu, privesc televizorul în timp ce navighează pe internet pe o tabletă.

„Principala diferență față de anii ’90 este că atunci televiziunile și revistele erau principalele modalități de conectare a copiilor la mass-media. În schimb, acum ei au nenumărate dispozitive, cum ar fi tabletele, telefoanele mobile, consolele de jocuri, iar toate dispun de un ecran mult mai mare”, a declarat directorul executiv de cercetare Matthew Nevard.

baby.unica.ro
baby.unica.ro

Obiceiurile copiilor de vizionare a televizorului s-au schimbat dramatic, majoritatea alegând acum YouTube-ul, în detrimentul televizorului tradițional, potrivit raportului.

Aceasta nu este o veste tocmai bună pentru canalele terestre – BBC One a pierdut, din 19995 până în prezent, 40% din publicul său tânăr format din copii de la 7 la 16 ani.

Copiii care cresc acum nu au cunoscut o perioadă fără internet

„Internetul este esențial pentru viața lor, iar acum pot accesa un conținut foarte bogat”, susțin cercetătorii.

Internetul le-a dat copiilor mai multă libertate pentru a-și explora și dezvolta propriile interese, mai degrabă decât să fie legați de conținutul oferit de programele TV sau reviste.

Accesul la internet omniprezent, de asemenea, influențează modul în care copiii interacționează cu familiile lor și „dorința de a participa la vacanțe de familie”, constată raportul.

Childwise a făcut clasamentul celor mai populare site-uri pentru tineri din ultimii 10 ani

YouTube a rămas în top trei din 2007, în timp ce Facebook a cunoscut o scădere a popularității în ultimii ani, odată cu popularizarea serviciilor noi, cum ar fi Snapchat.

Google este unul dintre puținele site-uri care rămâne popular în ultimii 10 ani.

Raportul prezice, de asemenea, că, în următorii 10 ani, copiii nu vor mai percepe lumea fără internet.

“Internetul este încorporat în orice obiect pe care îl folosim. Deoarece noile aparate din casă funcţionează prin a comunica şi partaja date, în viitor, aceste facilităţi vor fi considerate ca fiind normale şi indispensabile”, sugerează raportul.

De asemenea, se consideră că, pe viitor, cei mai mulţi copii vor avea o formă de tehnologie cât mai uşor de purtat, fie un ceas inteligent, ochelari inteligenţi sau un set de căşti ce îi transpun într-o realitate virtuală.

Raportul a adunat date din 1995 până în prezent, însumând părerile a 2.000 de copii, pentru a crea o imagine cuprinzătoare a obiceiurilor media ale lor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine