Vineri, 3 aprilie, între orele 17:00 și 19:30, în incinta Muzeului Național de Artă al Moldovei, va avea loc lansarea celei de-a treia cărți a tinerei Augustina Șiman, intitulată „Cămașa lui”.
Evenimentul reprezintă un conglomerat al artelor care va cuprinde: vernisajul expoziției Salonul Național de Artă Decorativă „Cotroceni”, ediția a XV-a, lansarea de carte şi, într-un final, prestaţia unui cvartet de strune pentru a susţine celebrarea celor 160 de pagini ale cărţii cu o cupă de şampanie.
Dress Code: Domnii sunt rugaţi să poarte la eveniment o cămaşă.
Potrivit spuselor autoarei: „Titlul „Cămașa lui” este o invitație către ce poate deveni o femeie pe sub cămașa bărbatului potrivit sau nepotrivit pe care îl iubește, despre cum „Cămașa lui” poate schimba destinul ei, răsturna tot crezul ei de viață și despre cum o poate reinventa”.
Toți doritorii de a petrece un sfârșit de săptămână frumos sunt așteptați cu drag.
Mai multe despre Augustina Șiman, dar și despre cartea „Cămașa lui”, află în interviul acordat pentru #diez.