Oportunități de studii în Franța pentru studențiștii mediciniști

toulouse-06
Foto:PC: ds-lands.com

Studenții de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au participat la o întrevedere cu reprezentanții Alianței Franceze din Republica Moldova (AFM), scrie USMF.md.

Pe parcursul întrunirii, Baptiste Mignot, animator cultural și lingvistic în cadrul AFM, a prezentat mediciniștilor oportunități de burse, stagii și schimburi de experiență, oferite de Franța, la care ar putea să se înscrie. Studenții noștri au fost interesați, în special, de programele de studii în rezidențiat pentru că acestea le oferă posibilitatea de a obține atât cunoștințe teoretice, cât și practice.

Potrivit reprezentantului AFM, statul francez oferă unele din cele mai mici taxe de școlarizare din lume, dar, totodată, garantează calitatea diplomelor acordate. Tinerii care doresc să își continue studiile în Franța trebuie să înregistreze rezultate foarte bune, să-și elaboreze un proiect profesional și să dețină anumite abilități practice în domeniu. În plus, este absolut necesar să dețină un certificat de cunoaștere a limbii franceze (minim nivelul B2), ce ar presupune susținerea examenului DELF/DALF sau testele TCF, TEF sau e-TEF.

 

PC: USMF
PC: USMF

Victoria Botezatu, studentă în anul V, Medicină generală, a efectuat deja un stagiu practic de 6 luni, în două spitale din Toulouse, Franța, prin intermediul programului Erasmus Mundus. Tânăra povestește că acolo a obținut diverse abilități practice, și-a dezvoltat tehnicile de comunicare, a consultat pacienți, a asistat la nașteri, a participat la intervenții chirurgicale și a urmat un curs complet de chirurgie digestivă. În perioada verii, tânăra și-a planificat un stagiu de o lună și jumătate la același spital, pentru a se specializa în Obstetrică și ginecologie.

 

PC: USMF
PC: USMF
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine