Candu în România: Drumul Moldovei spre UE este ireversibil

candu3
Foto:Adrian Candu la București PC: http://gov.ro/

Procesul de asociere și de integrare a Republicii Moldova în UE este unul ireversibil, este o soluție fără alternativă, a afirmat joi președintele Legislativului de la Chișinău, Andrian Candu, la Palatul Parlamentului de la Bucuresti.

Şeful legislativului moldovean a avut, în prima sa vizită în această funcţie la Bucureşti, întrevederi cu mai mulţi oficiali de rang înalt care au dat asigurări că România va continua să sprijine parcursul European ale ţării noastre, informează Infotag.

România va susține recunoașterea perspectivei clare europene a Republicii Moldova în cadrul Summitului Parteneriatului Estic de la Riga, a declarat ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu la întrevederea cu Andrian Candu. Bogdan Aurescu a menționat că Republica Moldova va prezenta, în cadrul Summitului de la Riga, un bilanț al rezultatelor înregistrate în procesul de implementare a Acordului de Asociere. „Este nevoie ca autoritățile de la Chișinău să arate aceeași determinare în implementarea reformelor și înregistrarea noilor progrese, în primul rând, în ceea ce priveşte aplicarea riguroasă a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, astfel încât, Republica Moldova să-şi conserve statutul avansat în cadrul Parteneriatului Estic”, a precizat Ministrul afacerilor externe al României.

În cadrul discuțiilor, Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a reiterat angajamentul autorităţilor de la Chişinău de a continua implementarea reformelor pentru apropierea Republicii Moldova de UE și de a dinamiza relaţiile cu România în diferire domenii de interes comun.

În prima zi a vizitei la București, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut o întrevedere și cu Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu.

Andrian Candu a mulțumit autorităților române pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. În context, Președintele Parlamentului a solicitat sprijinul României de a transmite partenerilor europeni mesajul clar al Republicii Moldova pentru continuarea parcursului european și de accelerare a procesului de ratificare a Acordului de Asociere de către toate statele UE. Totodată, Spicherul a subliniat că în implementarea legislației europene, respectiv a acquis-ului comunitar, Republica Moldova mizează pe bunele practici și transferul de expertiză a experților din cadrul Senatului României.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine