Peste 1.000 de persoane au accesat platforma online „Vreau manuale bune” în primele trei zile de la lansare, părinții, elevii și profesorii înaintând, în această perioadă, peste 100 de sugestii la conținutul manualelor școlare.
Multe dintre răspunsurile oferite până în prezent la chestionarele platformei se referă la complexitatea conținuturilor, afirmă Dan Perciun, șeful Direcției e-Transformare, Ministerul Educației.
„Manualul nu este organizat astfel, încât copilul să capete progresiv cunoștințe. Multe cuvinte în rusă nu conțin traducerea sau sunt explicate cu alte cuvinte în rusă. E un manual care va descuraja copiii să studieze limba rusă”, scrie părintele unui elev.
„Nu este un manual adaptat pentru persoane care nu cunosc limba rusă. Se presupune că elevul deja vorbește rusa, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna”, spune un alt părinte, al unui copil din clasa a II-a.
Există nemulțumiri și față de conținutul manualului de limba română. Astfel, unii elevi au menționat că, de fapt, conținutul manualelor la această disciplină școlară nu i-a ajutat suficient pentru pregătirea de bacalaureat. „La fel ca și manualul de clasa a 11-a, dar și cel de-a 10-a, îl consider puțin util, deoarece la lecțiile de limba română l-am folosit foarte puțin pentru pregătirea de BAC. Consider că manualul ar trebui să ne pregătească nemijlocit de BAC, dat fiind faptul că româna are cele mai scăzute rezultate și este cel mai greu examen”, spune un elev din clasa a XI-a.
Complexitatea materialului reprezintă o problemă și pentru părintele unui elev din clasa a V-a, care a analizat conținutul manualului de matematică.
„Cantitatea de informații științifice e prea mare, trebuie mărit numărul sarcinilor practice. Avem nevoie de mai multe exerciții şi probleme practice la nivel de elev mediu”, scrie părintele.
Platforma de comunicare „Vreau manuale bune” a fost lansată de Ministerul Educației pe data de 20 martie curent. Prin intermediul acestei platforme, părinții, profesorii și elevii se vor putea implica pentru a semnala erori și neconcordanțe în conținutul manualelor din școli. Propunerile vor fi examinate de grupuri de experți create de Ministerul Educației și luate în calcul pentru revizuirea manualelor.
Platforma conține chestionare individualizate pentru elevi, profesori și părinți, aceștia fiind invitați să își exprime opinia cu privire la conținutul manualelor școlare utilizate. Toate persoanele interesate sunt invitate să transmită propuneri până la data de 15 aprilie, când se încheie etapa de colectare a informațiilor.
Ulterior, informația din chestionare va fi completată cu sugestiile grupurilor de lucru și oferită editurilor spre a include modificările necesare.
Proiectul este implementat în parteneriat cu MiLab – o platformă creată de PNUD Moldova și Centrul de Guvernare Electronică, prin care actori din domeniile public, privat și non-profit identifică și experimentează inovațiile în soluționarea problemelor sociale.