Participă la concursul „Generația Z” și câștigă burse lunare la specialitățile în IT

wallpaper
Foto:PC: Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor

Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a lansat astăzi, 25 martie 2015, Concursul tinerelor talente în IT şi comunicaţii „Generaţia Z”. Evenimentul este organizat, în premieră, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, sub patronajul ministrului Pavel Filip.

„Generația Z” este numele celor peste două miliarde de tineri – grăbiţi, pragmatici, independenţi şi încăpăţânaţi – ce trăiesc într-o simbioză perfectă cu universul digital şi alcătuiesc generația dată, apărută după anii 1990. Termenul a fost acordat de către sociologi și savanți americani, transmite Descoperă.ro.

În acest context, tinerilor moldoveni, care nu-și imaginează viața fără computer și au crescut odată cu Internetul, pentru care conversațiile în lumea virtuală sunt la fel de firești ca cele din viața reală, care doresc să-și facă din pasiunea pentru tehnologiile moderne o viitoare profesie, li se oferă șansa de a participa în cadrul unei competiții ambițioase, în care tehnologiile și creativitatea pot să se combine perfect.

În concurs se poate înscrie orice elev, student sau tânăr specialist cu idei și proiecte inedite în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor ce pot schimba viața familiei, școlii sau localității. „Este un concurs de idei pentru dezvoltarea TIC și promovarea tinerilor pasionați de tehnologiile moderne şi comunicații. Prin această platformă, ne dorim ca tinerii cu idei inteligente să fie cunoscuți de universităţi şi companiile de profil, dar şi de semenii lor, pentru a face schimb de experienţă, a stabili prietenii, având interese şi preocupări comune în IT”, a menționat ministrul Pavel Filip.

 

PC: Ministerul  Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor
PC: Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor

În prezent, pe acest segment de piață se resimte un deficit acut de specialiști, chiar dacă salariul mediu în domeniu este cel mai înalt pe economie. Prin această acțiune, MTIC își propune să încurajeze tinerii să aleagă cariera IT. „Ministerul are politici strategice de dezvoltare a sectorului, dar suntem conștienți că le putem aplica doar dacă reușim să pregătim specialiști buni și să-i ținem acasă”, a punctat Pavel Filip.

După lansarea concursului urmează o perioadă de promovare în școli, licee, colegii, universități, astfel încât, indiferent de localitate, toți să aibă șanse egale de participare. Concursul va avea 3 etape – preselecția, etapa regională și etapa națională – iar participanții se pot înscrie la una sau mai multe categorii din cele 5 stabilite:

# Elaborare/Creaţie soft;
# Desen tematic;
# Prezentări multimedia;
# Web design;
# Electronică aplicată şi comunicaţii.

Proiectele vor fi înscrise online la adresa: info@generatiaz.md. Data limită de înscriere este 25 aprilie 2015. Mai multe detalii găsești pe pagina oficială a competiției.

Concursul se va încheia pe 17 mai, când este marcată Ziua Societății Informaționale și a Comunicațiilor.

Premiile atractive ale concursului sunt constituite din burse lunare de studii la specialitățile TIC, tablete și smartphone-uri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine