Astăzi în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia au loc alegeri ordinare pentru funcția de bașcan al regiunii. În cursa electorală s-au înscris 12 candidați independenți, dintre care doi și-au retras ulterior candidaturile. La urne sunt așteptați 105 mii de cetățeni cu drept de vot. Locuitorii regiunii își vor putea exprima votul în cele 65 de secții de vot deschise între orele 7:00-20:00.
Pentru postul de bașcan concurează 10 candidații: Valerii Ianioglo, Ruslan Garbalî, Nicolai Dudoglo, Irina Vlah, Oleg Garizan, Alexandru Stoianoglo, Serghei Cernev, Dmitrii Croitor, Ilia Anastasov, Leonid Dobrov. Dacă în primul tur de scrutin niciun candidat nu va obține majoritatea simplă a voturilor cetățenilor, atunci în termen de două săptămâni se va organiza al doilea tur cu participarea celor doi candidați care au acumulat cel mai mare număr de voturi. Guvernatorul Găgăuziei este ales prin vot direct exprimat pentru un mandat de patru ani, scrie noi.md.
Scrutinul de astăzi va fi monitorizat de 67 de observatori internaționali. De asemenea, vor fi și observatori locali, ai asociațiilor nonguvernamentale din regiune și observatorii concurenților electorali. Pentru validarea rezultatelor alegerilor este necesară prezența la vot a 50% din alegătorii înscriși pe liste.
Precizăm că Găgăuzia numără aproximativ 155 de mii de locuitori, ceea ce constituie 4,6 la sută din populația Republicii Moldova.
Găgăuzii alcătuiesc 82,1% din totalul populației autonomiei.