(foto) Fiecare viață este un dar. La Chișinău a avut loc primul „Marș pentru viață”

IMG_9407
Foto:„Marșul pentru viață” la Chișinău

Primul marș în Moldova dedicat campaniei pentru promovarea dreptului copiilor nenăscuți, adopțiilor și valorilor familiei tradiționale, în cadrul Săptămânii pentru Viață, a avut loc în după-amiaza de sâmbătă la Chișinău.

Acțiunea dată, organizată de grupul de inițiativă „Tinerii pentru viață”, cu susținerea mai multor organizații non-guvernamentale, diverse segmente ale societății civile, precum și vedete autohtone, a avut succes, întrucât „Marșul pentru viață” a fost susținut și de numeroși oaspeți ai evenimentului, în număr de circa 300 de persoane. În timpul traseului parcurs, care a început la Spitalul Municipal Nr. 1 și s-a terminat pe Piața Marei Adunări Naționale, s-au alăturat și câțiva alți susținători, familii întregi chiar, care au contribuit la producerea evenimentului. Militanții pro-viață s-au adunat în fața Guvernului în cadrul unui mini-concert, unde au vorbit părinți din familii cu mulți copii, care au îndemnat tinerii să lupte pentru viața copilului său și interpreți autohtoni, care, de asemenea, au venit cu un mesaj de îndemn către toți tinerii care planifică să aibă o familie sănătoasă. Auzul celor prezenți a fost încântat de interpreți ca Georgeta Voinovan, Silvia Grigore, formația „Catharsis” și Cristofor Aldea-Teodorovici.

Amintim că după declararea independenței țării în 1991 și până în prezent, au fost înregistrate circa 750.000 de avorturi, dar în realitate, numărul acestora este de 2-3 ori mai mare.

Сonform Biroului Național de Statistică, în anul 2012, au fost înregistrate 37 de avorturi la 100 de copii nou-născuți, în condițiile în care anual este înregistrat un spor negativ al populației, însoțit de un proces rapid de îmbătrânire și scădere a numărului populației apte de muncă. De asemenea, poți vizualiza mai jos un scurtmetraj, filmat în Moldova, care reflectă situația unui cuplu care decid să devină părinți sau nu.

IMG_9374

IMG_9378

IMG_9382

IMG_9386

IMG_9388

IMG_9393

IMG_9394

IMG_9397

IMG_9398

IMG_9402

IMG_9406

IMG_9407

IMG_9409

IMG_9412

IMG_9413

IMG_9414

IMG_9422

IMG_9424

IMG_9427

IMG_9429

IMG_9431

IMG_9434

IMG_9441

IMG_9445

IMG_9467

IMG_9472

IMG_9474

IMG_9476

IMG_9478

IMG_9480

IMG_9482

IMG_9484

IMG_9485

IMG_9488

IMG_9490

IMG_9492

IMG_9493

IMG_9494

IMG_9496

IMG_9499

IMG_9502

IMG_9504

IMG_9507

IMG_9508

IMG_9509

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine