Eclipsa de soare a trimis un tânăr la spital, după ce a privit-o cu ochiul liber

eclipsa12vadim
Foto:Eclipsa parțială de soare din 20 martie PC: Instagram/ Vadim Zgherea

Eclipsa parțială de Soare care a avut loc ieri și a fost vizibilă și de pe teritoriul Republicii Moldova s-a lăsat cu dureri grave pentru un tânăr din Marea Britanie.

Bărbatul al cărui nume nu a fost făcut public, a fost internat de urgență la spital după ce a suferit mai multe răni în regiunea ochilor, cauzate de fenomenul astronomic, informează Ziarul Național, cu referire la uknews.co.uk.

Ignorând avertismentele potrivit cărora nu e bine să te uiți direct la Soare în timpul unei eclipse, bărbatul a privit fenomenul cu ochii liberi, fapt ce a dus la apariția unor leziuni retiniene.

După ce a observat că are privirea încețoșată și simte usturimi la nivelul ochilor, acesta s-a prezentat la cel mai apropiat spital, unde a fost internat pentru a fi tratat și pentru a fi ținut sub observație.

Pe 20 martie 2015, între orele 10:55 şi 13:15 (ora locală) a avut loc un eveniment astronomic inedit, care a fost vizibil în Europa, Nordul Africii şi al Asiei. Luna a trecut între Soare și Pământ, provocând o eclipsă totală, vizibilă doar în Insulele Feroe. În Europa de Est, eclipsa a apărut ca una parțială, iar soarele a fost acoperit în proporție de până la 80%.

Așa au văzut eclipsa internauții din Moldova, creând și meme-uri despre aceasta.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine