(video) Shor vrea ca situația de la BEM să fie rezolvată cât mai curând posibil

ilanshor

„Suntem cei mai interesaţi de elucidarea cât mai rapidă a situaţiei create la Banca de Economii a Moldovei (BEM)”, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, omul de afaceri Ilan Shor, care a exercitat funcţia de preşedinte al Consiliului BEM din aprilie 2014 pînă în 28 noiembrie al aceluiaşi an.

El a declarat că, în cele șapte luni, cât a fost preşedinte al Consiliului BEM, a creat o strategie de dezvoltare a băncii şi chiar a reuşit să realizeze o parte din scopurile propuse pentru reanimarea instituţiei care avea un bagaj enorm de probleme, care se trag încă din anii 90 ai secolul trecut, informează Moldpres.

„În august 2013, BEM avea un pachet enorm de credite neperformante. Una din condiţiile cumpărării acţiunilor din emisia suplimentară a fost cesiunea unei părţi importante din aceste credite neperformante de către noii acţionari. Apropo, la acel moment, printre acţionari, a fost şi una dintre companiile mele. Conform condiţiilor, au fost cesionate credite în valoare de 300 mln de lei. La fel, de investitori au fost oferite 50 mln de dolari ca împrumut subordonat. Nemaivorbind de costul emisiei suplimentare de acţiuni în valoare de 80 mln de lei. Noii acţionari şi-au îndeplinit totalmente obligaţiunile, respectând termenii indicaţi”, a declarat omul de afaceri.

El a precizat că, în aprilie 2014, când a fost numit preşedinte al Consiliului BEM, aproape o jumătate din tot pachetul de credite oferite de bancă constituiau creditele neperformante. „Când am analizat dosarele, a fost un adevărat şoc pentru noi. Milioane de euro au fost oferiţi în stânga şi în dreapta, cu gajuri şi garanţii inexistente. În momentul preluării conducerii BEM, ne-am pus scopul să reanimăm banca ce avea 47% de credite neperformante din pachetul întreg de credite. La momentul întreruperii mandatului meu, pe 28 noiembrie 2014, acest procent a scăzut pînă la 20%!”, a declarat Ilan Shor.

Ilan Shor a atras atenţia asupra faptului că, „din luna decembrie au început să circule zvonuri despre extrageri uriaşe de bani şi chiar furturi de la BEM”. „Aici ţin să clarific lucrurile, pentru că multe din cele spuse şi scrise nu sunt altceva decât minciuni. 90% din creditele oferite de BEM în perioada cât am exercitat funcţia de preşedinte al Consiliului băncii, au fost rambursate, iar partea rămasă e constituită din credite profitabile pentru bancă”, a menţionat omul de afaceri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine