Tinerii care doresc să acceseze burse Erasmus+ sunt sfătuiţi să comunice cu cei care au trecut deja prin această experienţă pentru a depăşi mai uşor unele dificultăţi care le pot apărea în cale. Sugestia vine de la Terentie Carp, coordonatorul proiectului Moldovan International Education Fair (MIEF).
Într-o conferinţă de presă la IPN, Terentie Carp a spus că sunt semnalate mai multe dificultăţi la etapa de pregătire a dosarelor, iar interacţionând cu cei care au trecut deja de această experienţă, soluţiile pot fi găsite mai uşor. Bursele Erasmus+ sunt atât pentru studii de licenţă şi masterat, cât şi pentru şcoli de vară.
Coordonatorul proiectului MIEF a mai spus că numărul tinerilor care aleg să facă studii în afară este în creştere. Mulţi se întorc acasă după finalizarea studiilor, dar acest lucru nu ţine de patriotism, spune Terentie Carp, ci de posibilităţile mai mici de angajare peste hotare şi de cerinţele mai riguroase pe care le au angajatorii din străinătate.
Mariana Gurghiş, care a beneficiat de o bursă Erasmus în Spania, a declarat că a ajutat şi ea câteva persoane să completeze formulare de aplicare la respectiva bursă. „Cu părere de rău, bursele nu ajung întotdeauna la publicul larg. Pentru unii studenţi era mai simplu să formeze o comunitate a foştilor studenţi Erasmus, unde pot obţine răspunsuri legate de completarea dosarelor etc. Este un dezavantaj al universităţilor că nu deţin suficienţi specialişti care ar putea răspunde la toate întrebările pe care le au studenţii vizavi de dosarele pe care vor să le depună prin Erasmus”, a mai spus tânăra.
Potrivit ei, nu există o imagine standard a studentului care ar putea să beneficieze de o bursă Erasmus, însă cert este că acesta trebuie să aibă reuşite academice, să cunoască o limbă străină, dar şi să poată scrie o scrisoare de intenţie. Totodată, se acordă o atenţie sporită la activităţile de voluntariat şi responsabilitatea civică.
Universităţi din 10 ţări îşi vor prezenta ofertele de studii în cadrul celei de-a doua ediţii a târgului Moldovan International Education Fair (MIEF), care va avea loc pe 20 şi 21 martie la Restaurantul „Casa Sărbătorii” din capitală. Universităţile vor oferi informaţii despre taxele de şcolarizare, posibilităţile de finanţare, programele disponibile şi procesul de aplicare. La un stand care reprezintă UE doritorii vor putea obţine mai multe informaţii despre programul de burse Erasmus+.