(video) Susține primul restaurant american din Moldova „Smokehouse: BBQ, Beer & Community”

10451700_972210299459539_5545181888442272244_n
Foto:Susține primul restaurant american din Moldova „Smokehouse: BBQ, Beer & Community”

Trei tineri entuziaști au decis să deschidă primul restaurant american din Moldova, numit Smokehouse: BBQ, Beer, Community.

Matthew Stahlman, Vlad Shuleansky și David Smith sunt fondatorii acestui proiect, propunându-și să investească idei, timp și muncă pentru a aduce bucătărie americană la Chișinău.

Vlad Shuleansky a spus pentru #diez: „Ideea de a crea acest restaurant unic la noi în țară a venit de la colegii mei Matthew Stahlman și David Smith. Ei m-au abordat și mi-au propus colaborare, întrucât eu sunt cu o mentalitate mai western, cu idei europene”.

„Am ales denumirea Barbeque, deoarece e gustos și e caracteristic americanilor. În plus, e pentru o diversitate în Moldova, căci la noi putem găsi, cel mai des, pizza, sushi, mâncare moldovenească. Credem că vom avea succes, introducând o cultură nouă”, a zis Vlad. „Mulți cred că Smokehouse este o casă în care se fumează. Denumirea însă se referă la afumarea cărnii”, a conchis acesta.

În meniul restaurantului se vor putea găsi diferite feluri de carne afumată. Carnea de porc, spre exemplu, se prepară conform unei tehnologii îndelungate de afumare, timp de 12 ore, la 120 de grade Celsius, cu fum ecologic, din lemn tare.

Vlad a mărturisit că nimeni din cei trei nu a avut anterior experiență de acest fel, însă „diferența dintre americani și moldoveni constă în faptul că ei nu se tem să încerce ceva nou”.

 

Smokehouse: BBQ, Beer & Community
Smokehouse: BBQ, Beer & Community

Proiectul primului restaurant american din Moldova este finanțat parțial de investori din SUA, însă tinerii au nevoie și de susținerea noastră. Donează pentru a obține un local original și deosebit în localitatea ta. Campania se va încheia pe data de 29 martie 2015.

Tinerii au investit în această idee nu doar resurse financiare, ci și multă muncă, punând cap la cap toate detaliile, alcătuind un business plan amplu, calculând distanța de la local până la cele mai apropiate universități, organizații, stații de troleibuze și rute de microbuz. Locația acestui restaurant va fi la intersecția străzii Vasile Alecsandri și a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Conceptul pe care se bazează tinerii este „Fără mită!”, muncind cinstit și asiduu la elaborarea planului, primirea autorizațiilor necesare și colectarea sumei pentru a transforma ideea într-un lucru frumos.

Tinerii propun și o informație detaliată despre activitatea lor în acest domeniu, care ar putea fi utilă pentru persoanele care le vor urma exemplul și vor încerca să aducă un suflu nou în societate.

Iată un video realizat de ei – o introducere a restaurantului Smokehouse: BBQ, Beer &Community:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine