Au demarat lucrările de reconstrucție a străzilor din centrul Chişinăului

48997936
Foto:PC: panoramio.com

Primăria municipiului Chişinău anunţă despre demararea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a infrastructurii rutiere a 3 străzi principale din în zona centrală a capitalei. Este vorba de străzile – bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, bd. Constantin Negruzzi şi str. Vasile Alecsandri, cu o lungime totală de 6.700 m.

Conform proiectului, volumul deplin de lucrări cuprinde reabilitarea carosabilului şi a trotuarelor, crearea locurilor de parcare şi modernizarea iluminatului stradal.

Lucrările de reabilitare pe cele trei străzi sunt realizate în cadrul Proiectului „Chişinău – Drumuri Urbane”, implementat de Primăria municipiului Chişinău cu suportul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Fondul Special de Energie Verde (FSEV) al Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii (BEI). Antreprenorul general al şantierului este Compania SC „Delta ACM-93” din România, selectată în urma licitaţiei internaţionale, desfăşurate în anul 2014.

Lucrările pe teren se desfăşoară deja de 2 săptămâni, şi anume pe şantierul din str. Vasile Alecsandri, în perimetrul străzilor Albişoara şi Mihail Kogălniceanu. La moment, se execută lucrări de amplasare în subteran a reţelei electrice pentru iluminatul stradal, pregătirea pentru montarea bordurilor, pe tronsonul str. Albişoara – str. Grigore Ureche. Până acum, au fost deja executate lucrările de demontare a bordurilor, pe tronsonul str. Albişoara – bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, de montare a 60 de piloni de iluminat stradal, pe tronsonul cuprins între străzile Alexie Mateevici – Alexandru cel Bun şi de pozare a reţelei electrice pentru iluminarea trecerilor pietonale.

Valoarea totală a proiectului „Chişinău – Drumuri Urbane” este de 22 milioane euro şi prevede reabilitarea totală a 6 străzi principale şi secundare din Chişinău, cu lungimea totală de 14,3 km de drum. Primul Pachet de străzi cuprinde bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, bd. Constantin Negruzzi şi str. Vasile Alecsandri, iar Pachetul nr. 2 cuprinde străzile 31 August 1989, Alexandru cel Bun şi Tighina. La 19 ianuarie 2015, s-a anunţat concursul internaţional pentru depunerea ofertelor pentru achiziţia lucrărilor de reabilitare a străzilor şi trotuarelor, pentru Pachetul nr. 2 de străzi, iar licitaţia se va desfăşura pe data de 24 martie 2015.

Demararea lucrărilor de reconstrucție a străzilor din centrul Chişinăului  PC: Primăria Chișinău

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine