(foto) Fii mai feminină și atrăgătoare. Dantelează-ți pielea cu henna

Eid-Hena-Design-For-Girl-Women-6
Foto:Tatuarea cu henna PC: hello1fashion.com

Un hobby te descrie ca personalitate și poate spune mai multe decât o mie de cuvinte. Un astfel de exemplu este Elena Muchieviț, elevă în cadrul Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”, care, pe lângă faptul că realizează tablouri de-o frumusețe rară, mai are un hobby exotic. Tânăra înfrumusețează corpurile oamenilor, aplicând peste acestea diverse tatuaje în stil oriental cu substanța numită henna.

Încă din antichitate femeile tindeau să-și înfrumusețeze chipurile prin diverse căi, folosind variate metode. Cele mai rafinate și subtile rămân a fi femeile din occident, care își dantelau pielea cu ornamente tradiționale din henna.

Ce e henna?
Henna este o plantă, frunzele uscate și mărunțite ale căreia sunt transformate în praf. Acesta poate fi utilizat la vopsirea părului, dar și la tradiționalele desene orientale pe piele. Tehnica de aplicare a „tatuajelor temporare” este numită mehndi și în ultimul timp ia amploare și în țările europene.

Cu ce ocazii sunt realizate tatuajele?

Inițial, tatuajele cu henna erau destinate mireselor, desenele aplicate pe mâini sau picioare fiind considerate primele daruri oferite mirelui din partea miresei.
De altfel, și simbolistica acestor desene poate să ne uimească:
#păunii – simbol al fertilității;
#două inimi – simbolul dragostei;
#picăturile sunt incluse în desenul domnișoarelor care tind să-și găsească partenerul de viață.

 

Desene cu hna
Desene cu hena

De unde procurăm henna?

Este important să folosim henna naturală și să ținem minte, că doar praful autentic are aroma specifică de iarbă sau spanac, iar culoarea acestuia este maronie. Elena menționează că în Chișinău poate fi procurată doar henna neagră, deja pregătită, gata să fie aplicată, însă ea preferă să dea comandă de pe eBay, la prețul de 5 – 7 dolari pentru un pachețel de o sută de grame.

De regulă, pasta, chiar și în India, este pregătită de sine stătător, deoarece doar în condiții casnice poți regla pigmentul. Ingredientele necesare sunt foarte simple și ușor de găsit în orice magazin alimentar, în afară de henna însăși.

Printre sute de rețete, Elena a ales cea mai simplă, ușor de executat, dar a cărei efect este unul durabil. În principiu aveți nevoie de:
#1. o lingură de lemn;
#2. farfurie de ceramică;
#3. suc de lămâie;
#4. fructoză sau miere (acestea vor ajuta substanța să se lipească de piele);
#5. ulei de arbore de ceai;
#6. ulei de levănțică;
#7. henna.

 

Picturi pe mâini cu hena
Picturi pe mâini cu hena

Ingredientele se amestecă cu grijă până la uniformizarea substanței. Consistența acesteia trebuie să fie ca smântâna de 15%. Apoi, aceasta este pusă în conuri speciale pentru a minimaliza eforturile de aplicare.

 

Ingredientele necesare pentru a prepara pasta de hena
Ingredientele necesare pentru a prepara pasta de hena

Desenul aplicat pe mâini sau pe picioare trebuie lăsat să se usuce, după aceea, stratul superior al pastei cade, iar desenul capătă o culoare mai deschisă. După o zi acesta se întunecă iar și se va menține pe piele timp de 5 – 7 zile, în condiția în care va fi protejat de umiditate.

 

1
Desen realizat de Elena Mucheviț

Costul desenelor poate varia de la 50 până la 200 de lei, în funcție de complexitatea acestuia.
„Este foarte important ca potențialul client să aleagă un desen care corespunde cu personalitatea sa. De aceea, înainte de a aplica ceva, noi discutăm ce forme dorește acesta. Putem alege împreună, deoarece eu consider că ceea ce este aplicat pe propria piele are o însemnătate majoră”, a povestit Elena.

 

2
Prețul acestui desen este de 110 lei

Chiar dacă în Republica Moldova acestă artă este prea puțin cunoscută, Elena încearcă să o promoveze prin intermediul unei pagini pe Facebook, organizând diferite concursuri pentru a populariza și la noi în țară tradiția orientală.

Elena menționează că aceste tatuaje sunt pline de feminitate, de aceea, deseori, după realizarea acestora, domnișoarele își găsesc partenerul de viață.

 

3
Cataloage cu desene
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine