„3, 2, 1, LEGO” și îndată după această numărătoare, roboții celor 10 echipe, creați de tinerii ingineri cu vârsta cuprinsă între 9 și 16 ani, porneau pe masa de misiuni pentru a demonstra tuturor oaspeților de la FIRST LEGO League că robotul lor trece orice misiune, oricât ar fi de dificilă.
Sâmbătă, 7 martie 2015, competiția FIRST LEGO League a adunat tineri de pretutindeni, care au putut descoperi cât de captivante și provocatoare pot fi tehnologiile, știința, ingineria, matematica. Tinerii au trăit experiențe frumoase, lucrând în echipe unite, simțind pe propria piele că învățarea este un proces distractiv și plăcut, iar cercetarea și inovarea sunt experiențe care produc satisfacții, motivează și inspiră.
Astfel, tinerii au pregătit proiecte interesante și inovative timp de câteva săptămâni până la competiție, iar în cadrul rundelor cu misiuni, băieții și fetele au demonstrat că roboții lor sunt pregătiți de a îndeplini cerințele unui utilizator. Cea mai bună echipă, cu cea mai originală idee și cu un robot funcțional, va pleca săptămâna următoare în Estonia pentru a ne reprezenta țara.
Probabil nu a fost cel mai ușor lucru să moderezi un eveniment unde cel mai tânăr participant avea 9 ani, însă veselia și entuziasmul cu care picii veneau să participe în cadrul FLL a umplut sala cu dispoziție bună și inspirație, veselie, râsetele de copii fiind cea mai frumoasă răsplată pentru lucrul echipei manageriale a proiectului. Vadim Cernei, moderator al competiției, dar și antrenor, a spus că a mai lucrat cu copiii, instruindu-i în cadrul cercurilor de robotică. „De fapt, nu am mai moderat vreun eveniment, însă mi-a plăcut. Am lucrat cu copiii și, sincer vorbind, a fost greu, însă în momentul când ceea ce e interesant depășește dificultatea, procesul devine plăcut și util”, a afirmat Vadim.
La ceremonia de înmânare a premiilor a venit și Ambasadorul SUA, James D. Pettit, care a bucurat tinerii cu un discurs în română și cu glume bune. Dumnealui le-a urat succes participanților și i-a rugat să nu se oprească doar la această competiție.
După o zi lungă și productivă, destinată tinerilor creativi cu idei inovative, decizia a fost luată și robotul învingător a fost desemnat RoboNanny al echipei RoboLords, băieții primind și premiul pentru „Cel mai bun robot în misiune”. RoboNanny, constituit, de fapt, din doi roboți creați din 10 piese mari LEGO și mai multe module, va fi un robot ce va ajuta unui părinte să aibă grijă de copil, când mama sau tata ar avea nevoie să lucreze sau să facă ordine prin casă. „Prin acest proiect, propunem să soluționăm veșnica problemă a timpului părinților care lucrează și care uneori au nevoie de ajutor în educarea copiilor. RoboNanny va ajuta părinții care au pici între 2 și 7 ani să-i educe, hrănească, pregătească de școală. Copilul mereu va fi în siguranță, iar părinții vor putea vedea cum merg lucrurile prin casă prin datele video online primite de la robot prin camerele video pe care acesta le conține”, a explicat esența proiectului echipei Vladimir Patraș. Tinerii studiază la Colegiul Politehnic din Municipiul Chișinău și acum promit să se pregătească minuțios pentru competiția LEGO din Estonia.
Participarea în cadrul unor asemenea competiții a fost importantă pentru toți tinerii prezenți. Experiența de lucru în echipă pentru îndeplinirea unui obiectiv antreprenorial va fi utilă viitorilor ingineri, savanți și matematicieni.
FIRST LEGO League este organizată de Proiectul USAID CEED II și Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC), în colaborare cu ONG Robootika din Estonia și cu suportul StarNet și Centrului pentru Copii și Tineret ARTICO. FLL Moldova se desfășoară cu susținerea și sub patronajul Ministerului Educației din Republica Moldova.