Bagajele de mână vor fi supuse controalelor în aeroporturile europene

control-aeroport
Foto:sursazilei.ro

Iubitorii călătoriilor cu avionul vor avea de îndurat încă un control din partea administrației și vamei de la aeroporturile europene. Astfel, începând cu luna martie 2015, în toate aeroporturile din Uniunea Europeană vor fi controlate și bagajele de mână.

Noul regulament european 2015/187 prevede că orice bagaj de mână care conţine dispozitive mobile şi aparate electrice de mari dimensiuni, trebuie inspectat. Până acum, aceste obiecte se puneau pe o tavă, separat. Astfel, orice pasager al transportului aerian poate fi obiectul acestor verificări.

Acest regulament a fost aprobat în urma cercetării unor date recente, potrivit cărora, teroriştii internaţionali dezvoltă noi moduri de a ascunde dispozitive explozive în bagajele de mâna, motiv pentru care Comisia Europeană a decis să întărească controalele.

Astfel, printre aparatele care vor fi analizate separat în timpul controlului se numără camerele video, laptop-urile, telefoanele mobile, aparatele foto, walkman, CD, calculatoarele de buzunar, precum şi aparatele electrice de mari dimensiuni, cum ar fi fierul de călcat, placa de întins părul, uscătoarele de păr, jucăriile pe baterii sau maşinile de cusut portabile, printre altele.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine