Prim-vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Iurie Leancă, a declarat că părăsește partidul și în viitorul apropiat își va iniția propriul proiect politic. Anunțul a fost făcut acum câteva clipe în cadrul unei conferințe de presă.
„Încurajat şi motivat de susținerea masivă pe care am văzut-o zilele acestea, îmi propun să creez un proiect politic modern, ce va conține angajamentele pe care PLDM le-a abandonat. Un proiect pe care să-l construim împreună! Un proiect politic pro-european și după model european, care să lupte pentru independența justiției – domeniu fără de care nu putem face cu adevărat curățenie în țară și nici în interiorul clasei politice. Voi face acest proiect așa cum știu și pot eu și colegii mei, şi sper să fie un partid care să-i reprezinte cât mai bine pe cetățeni și să devină o voce puternică pe scena politică din Moldova”, a declarat Iurie Leancă în cadrul conferinței de presă.
El susține că proiectul său politic va fi construit și finanțat în modul cel mai transparent, prin contribuția cetățenilor, nu din bani cu proveniență neclară sau chiar dubioasă. „Câți bani vom reuși să strângem, atâția vom cheltui. Personal, nu am bani să susțin un partid, dar nici nu cred că un partid trebuie să cheltuie milioane de euro pentru pomeni electorale și achiziționarea de grupuri media pentru propagandă”, a declarat fostul Premier.
„Un partid poate fi creat și susținut cu o sumă mult mai mică decât ceea ce fac unele partide astăzi. Şi cred că prin consistența programului politic pe care îl vom avea și prin adaptarea la agenda reală a cetățenilor vom reuși să avem expunerea publică necesară în presa liberă, fără instrumente de propagandă. Odată cu formarea partidului, vom lansa și o campanie de atragere a finanțării necesare, pentru a activa în mod decent și transparent, pentru a face o politică de calitate și pentru cetățeni. Sper într-un sprijin cât mai larg din partea celor care își doresc să existe un altfel de proiect politic, un partid care să nu fie dependent de grupări de interese și finanțări neclare”, mai susține Leancă.
Totodată, ex-Premierul a anunțat că în curând va lansa și o platformă de cercetare și de idei, menită să sprijine noua construcție politică pe care și-o creează. „Va fi o instituție în care ar putea să activeze și experți străini, care nu pot să se implice politic, dar doresc să contribuie cu politici ce ar sta la baza unui program cuprinzător de dezvoltare şi de reformare a Republicii Moldova. În cadrul acestei organizații, intenționez să dezvolt și un program de formare a tinerilor politicieni, pregătind de pe acum generația care să ne înlocuiască”, a dezvăluit Leancă.
Fostul Premier nu a făcut publice numele persoanele care îl vor urma în acest proiect politic. „În perioada următoare voi anunța cu cine mă pornesc la drum în acest nou proiect politic, care va fi platforma noastră politică și cum ne vom manifesta. Am avut discuții cu mai mulți oameni cu credibilitate ridicată în societate, nu neapărat politicieni. Unii sper să se alăture proiectului meu chiar și fără angajare politică directă. Pentru mine e important orice sprijin constructiv și îmi doresc să creez în acest partid o platformă cât mai largă de dezbatere internă, care să ne ajute să fim consistenți în activitate. Nu sunt naiv, nu sunt idealist, știu că va fi foarte greu. Știu că vor exista piedici, campanii de denigrare – am şi fost avertizat, de altfel. Dar vreau sa le transmit celor, care își imaginează că mă vor opri cu minciuni și manipulări în presa lor de partid, că asta mă va întări și mă va ambiționa și mai tare. Nu voi ezita să prezint opiniei publice ce și cine stă în spatele acestor campanii de denigrare. Eu mă voi baza pe sprijinul cetățenilor, atâta cât va fi el, care însă va fi, cu siguranță, mai puternic decât banii și instrumentele de manipulare sau chiar instituționale pe care le vor folosi unii împotriva mea sau a colegilor mei”, a punctat Leancă.
„Iar pe membrii și simpatizanții PLDM, dar și pe toți cei care își doresc să continuăm ceea ce am început în 2009, îi chem să sprijine cât mai activ noul proiect politic pe care îl voi iniția și care va fi unul al lor, al cetățenilor”, a conchis sursa.