(video) Patru mașini mistuite de flăcări în această dimineață la Buiucani

masina_arsa
Foto:Pompierii au stins mai multe automobile în sectorul Buiucani din capitală PC: DSE

În această dimineață pompierii au lichidat un incendiu produs pe str. Vişinilor nr.20 „a” din Chișinău, după ce 4 autoturisme au fost cuprinse de flăcări.

Serviciul 901 a fost solicitat să intervină la ora 05:04 după ce 4 autoturisme au fost cuprinse de flăcări în curtea unui bloc de locuit. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri care a reuşit să localizeze incendiul fără ca acesta să obţină răspândire.

Din informaţiile prealabile, incendiul a afectat în proporţii de 90% un automobil de model „Kia”, 10% dintr-un autoturism de model „Hyundai”, 20% din automobilul de marcă „Peugeot”. Salvatorii au reuşit să salveze un autoturism de model „Lada”, focul afectând doar 2% din maşină. În urma incendiului, nimeni nu a avut de suferit. Toate circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează să fie stabilite.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine