Interpreta Dianna Rotaru, vocea „Șlagărului anului 2013” pentru melodia „La vita e bella” şi deţinătoarea titlului „Cea mai stilată femeie a anului 2012”, ne relatează despre anii ei de studenţie şi ne pune la dispoziţie fotografii exclusive din acea perioadă.
O descoperim pe frumoasa interpretă dintr-o altă ipostază, mai puțin cunoscută de publicul larg. Să o cunoaștem pe Dianna așa cum este ea: zâmbitoare, sinceră și energică.
Ce anume te-a determinat să aplici la facultatea „Actor de Teatru şi Film”, de vreme ce muzica este domeniul tău de activitate actual? De ce nu Canto?
Visul meu a fost teatrul „Luceafărul”, acolo unde mergeam cu mama la spectacolele pentru copii de Crăciun şi de Revelion. Am văzut scena mare şi mi-am dorit să ajung alături de marii actori. Astfel, în perioada anului 2000, am avut marele noroc să devin studentă la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice, în urma unui examen deloc ușor! Grație juriului, în care erau prezenți Paulina Zavtoni, Grigore Rusu, Boris Focșa, Gheorghe Petrache etc. am dat examenul şi, împreună cu alţi 15 colegi, am format trupa generaţiei tinere a teatrului „Luceafărul”. La facultate am avut un program intens de dezvoltare personală cu ore de actorie, dans, canto, mișcare scenică, arta vorbirii şi alte activități artistice pe care nu le-aş fi învățat dacă aplicam la canto.
Cum ai reuşit să combini actoria cu muzica pe perioada studenţiei şi cum ai caracteriza acel interval de timp din viaţa ta?
A fost o perioadă agitată, solicitantă, ca un labirint. Atât muzica, cât şi actoria le făceam cu pasiune, cu dăruire. Eram dedicată publicului atât în concertele cu trupa „Savana”, cât şi în spectacole în care aveam roluri principale. Nu cred ca aş vrea să mai repet acea experiență dublă, în care fugeam de la un spectacol la altul, pentru că sănătatea mea a fost afectată şi, la un moment dat, a trebuit să aleg între muzică şi teatru. Faptul că am plecat din Teatru şi am lăsat în urmă colegi, roluri, un capitol frumos din viața mea, a fost una din cele mai grele decizii. Pentru că întotdeauna există loc de „mai bine”, odată cu plecarea mea am deschis noi uși, noi orizonturi: televiziunea şi muzica.
Care au fost visurile, aspiraţiile din anii de studenţie şi câte din ele s-au realizat?
Tot ce am făcut şi fac, aici mă refer la muzică, teatru, televiziune (2010 – 2012 prezintă emisiunea „Acasă la noroc” pe Noroc TV; 2005 – 2006 prezintă emisiunea „Cartierul Tinereţii” pe TRM ) şi film (2013 – debut în filmul „Culorile”) sunt datorită încrederii şi perseverenței mele. Mentorii mei sunt cărțile, experiențele şi personalităţile pe care le-am cunoscut. Mi-am dorit mult ca prin activitățile mele artistice să aduc oamenilor zâmbetul şi bucuria, să fiu un exemplu bun de urmat în ţara mea. Încrederea, dragostea şi perseverenţa sunt calea spre succes. Nu mi-am dorit un succes imediat, ci unul meritat, de aceea am muncit cu suflet pentru rezultatul obținut şi promit să nu mă opresc aici.
Azi, privind în urmă, ai schimba ceva?
Nu am regrete şi nu aş schimba nimic în trecutul meu, pentru că sunt bine organizată şi responsabilă. Orice pas este bine gândit. Uneori, aş vrea sa fiu mai indiferentă, dar nu pot, aşa am fost educată. Am învățat sa fiu punctuală şi diplomată, iar respectul şi dragostea pentru oameni m-au ajutat să fiu înconjurată de oameni pozitivi şi sinceri.
Relatează-ne despre un moment care te-a marcat în timpul facultăţii.
În timpul facultății eram angajată la teatru, în trupa neobosită a tinerei generații, care de dimineaţa până seara era dedică actoriei. Am jucat roluri minunate: Malvina în „Pinochio”, Nina în „Questa la vita e dolce”, Ana în „Surâsul unei nopți de vară” ş.a. Rolul care m-a marcat cel mai mult însă a fost Maria din spectacolul „West side story” de A. Lorentz, pe care l-am jucat de nenumărate ori nu doar în teatru, dar şi la festivaluri internaţionale. Era rolul în care mă regăseam sută la sută, personaj pe care l-am îndrăgit încă de la prima citire. Ţin minte şi acum mesajele şi florile primite de la spectatorii care au devenit fanii acestei istorii de dragoste.
Prieteniile legate de pe băncile facultăţii devin şi prietenii pe viaţă? Cum a funcţionat în cazul tău?
În cazul nostru, a colegilor din trupă, pot vorbi de o legătură spirituală care s-a format în timp. Unii s-au căsătorit chiar din primul an, alții s-au iubit şi au rămas prieteni şi toți am devenit naşii primului copil din cuplul trupei. Țin şi acum legătura cu foștii colegi, dar ne vedem destul de rar. Pe unii cred că nu i-am mai văzut de când am plecat din teatru. Sper să recuperăm timpul pierdut cu o întâlnire de grup în una din lunile primăverii anului 2015.
Care sunt oamenii cărora le-ai mulțumi pentru contribuţia lor la formarea personalității tale de azi?
Persoana în care am cea mai mare încredere e mama. Ea e prietena mea, orice sfat sau observaţie venită din partea ei este importantă pentru mine. O respect şi o iubesc foarte mult şi îi mulțumesc pentru sprijinul şi dragostea acordată. Ea este puterea mea din umbră care îmi poartă noroc.
De asemenea, sunt onorată că am fost studenta D-nei Paulina Zavtoni. Datorită ei am învățat arta vorbirii şi arta prezenţei scenice. Voi ţine minte mereu vorbele de preț pe care mi le-a spus: „Nu aștepta ca cineva sa-ți dăruiască o floare. Fiecare zi este unică, de aceea învață să o prețuiești şi să o transformi în sărbătoare!”.
Dacă ar fi să le dai un sfat tinerilor, ce le-ai spune? Care ar fi îndemnul Diannei Rotaru?
Iubiți viața, trăiți clipa şi prețuiți oamenii dragi vouă. Dăruiţi cât mai multă iubire, fiți buni unii cu alții şi zâmbiți mai des!
